Pandurii va pleca mâine, după antrenamentul de dimineață, spre București, de unde, luni dimineața, se vor îmbarca în avionul ce-i va duce în Antalya.
Luni dimineața, în primul cantonament vor pleca 28 de jucători, doi dintre aceștia fiind juniori de perspectivă ai clubului gorjean, Constantin Cocină și Andrei Pițian.
Lotul ce se va deplasa luni în Antalya:
Portari: Mingote, Lazar, Horvat
Fundași: Pleașcă, Ungurușan, Buleică, Viera, Rusu, Mamele, Rada, Vlad, Cristea
Mijlocași: Voiculeț, Predescu, Anton, Nistor, Răduț, Nicoară, Pițian
Atacanți: Maxim, Grigoraș, Băcilă, Boutadjine, Lemnaru, Matulevicius, Ibeh, Alaverdashvili, Cocină.
Camerunezul Josue Tamen Medrano Ngathie și cei doi juniori vor pleca spre Antalya abia după ce va fi obținută și viza pentru jucătorul african, în vreme ce Franck Kom, cel de-al doilea camerunez ce va susține probe la Pandurii în această perioadă, va face joncțiunea cu lotul gorjean în cantonamentul din Turcia.
În această dimineață, sub comanda preparatorului Ferencz Bajko, pandurii au efectuat o serie de teste fizice, de la antrenamente lipsind doar fundașul Iulian Mamele, care are ceva probleme medicale.
Primul cantonament al Pandurilor va avea loc în perioada 21 ianuarie – 2 februarie la Mardan Sport Complex din Lara, stagiu în care echipa va juca și două partide de verificare, pe 27 ianuarie cu Volga Novgorod (locul 13 din Rusia) și pe 1 februarie cu Horizont Turnovo (locul 2 din Macedonia).
www.sportingorj.ro