Povestea lui Ousmane Viera Diarrassouba, căpitanul Pandurilor după plecarea lui Pintilii la Steaua, nu e deloc una oarecare. Mai mult chiar. Dacă ai suficient timp să stai de vorbă cu el, ai avea subiecte chiar și pentru o carte, căci viața sa pare ruptă dintr-un roman. Poate și un subiect de film. Dar, chiar el, spune că mai are povești. Trăite sau viitoare. O parte din cele trăite le-am aflat. Pe celelalte, dacă viitorul îi va mai da un nou contract la Pandurii, le-am putea găzdui în aceste pagini într-o continuare a rândurilor ce urmează.

Ca pentru orice copil african, începutul în fotbal a avut coordonate simple. Joaca pe străzile cartierului, cu picioarele goale, adeseori cu un ghemotoc de cârpe în loc de minge. Cu o familie în care banii nu au fost tocmai o problemă, tatăl său având propria afacere în domeniul transporturilor, la Odienné, toți și-ar fi dorit de la Ousmane un viitor legat de școală. Numai că el a știut, după bacalaureat, că vrea altceva. „M-am dus pe furiș la fotbal și, când a auzit că joc, s-a supărat pe mine. A zis că nu-mi mai dă bani și a început să mă ducă la școală și să mă ia de la școală”, povestește Viera cum tatăl său a încercat să-l țină departe de fotbal. N-a reușit pentru multă vreme, deși Viera mărturisește că doi ani n-a mai jucat fotbal. Până la urmă, chemarea fotbalului a învins și Viera, cu acordul mamei și pe ascuns de tată, a plecat pe drumul performanței sportive: „Am jucat pe ascuns. M-am dus și am jucat în prima ligă și el nu știa. Tata pleca la lucru dimineața și se întorcea seara, doar mamei i-am spus că joc fotbal. Tata mă întreba ce fac, dacă merg la facultate, eu îi ziceam că da, dar mă duceam la fotbal”.

„Lui tata îi place fotbalul, dar se uita foarte rar. Eram la naționala de juniori a Coastei de Fildeș și un prieten i-a zis tatei că joc la națională, iar el i-a răspuns că nu crede. Jucam cu Ghana, eram rezervă și am intrat în ultimele 30 de minute. Așa m-a văzut și tata, la televizor, jucând. Mi-a zis apoi că, dacă am ajuns unde am ajuns, să joc. A fost mândru de mine”.

Familia lui Ousmane este una mare, în care nu doar el joacă fotbal, unul dintre frații care au ales aceeași cale este și el la Târgu Jiu, Inza Diarrassouba fiind împrumutat de Pandurii la Minerul Mătăsari. „Suntem 11 frați, nouă băieți și două fete. Doar trei jucăm fotbal. Am un frate mai mare, care lucrează în Anglia, la ONU. Îmi zicea să mă fac doctor, inginer… Mă mai cheamă la el în vacanță, dar îl tachinez și îi spun că nu mă duc la el. Fratele mai mare, cel care mi-a dat ghetele, a jucat doar pentru distracție. Era atacant, îi ziceau George Weah. E informatician acasă, în Coasta de Fildeș. Cel mai mare dintre frați are 40 de ani, iar cel mai mic are șapte ani, dar tata are două neveste. Mama mea are doar șapte copii”, se destăinuie Viera.

 Ghetele, un trofeu

Și acum, când își permite orice model de ghete își dorește și a tocit câteva rânduri jucând pe stadioane importante în lume, Viera își aduce aminte de primele ghete de fotbal: „Mi le-a dat fratele meu mai mare. Pe la 15 ani. La noi, la început, se joacă desculț, fără ghete”. La fel de importante au fost și cele câștigate de la cel care a descoperit o pleiadă de mari fotbaliști care acum joacă pentru cluburi importante în Europa: „A venit un formator francez, din Monaco, Jean-Marc Guillou. Mi-a zis că am cea mai bună atingere a mingii. El i-a descoperit pe Kolo Toure, Salomon Kalou, Zokora, la ASEC Abidjan. Făcea concursuri. Cine ținea mai mult mingea pe picior, acela merita ghetele. Ghetele pe care le-am câștigat le-am pus pe perete, lângă pat. O pereche de Puma King. Mă uitam doar la ele. Mi-era milă să joc cu ele, așa frumoase erau! Nu jucam pe iarbă, jucam pe pământ sau asfalt și nu voiam să le stric”.

„Jucam la început la închidere, dar primeam cam mult roșu… M-au schimbat la națională, am jucat foarte bine și acolo am rămas. Mi-a plăcut și mie mai mult ca fundaș. Acolo depun mai puțin efort, la mijloc e mult mai mult de alergat”.

 A spus nu Rusiei din cauza frigului

Înainte de a ajunge în România, Viera a spus nu unei oferte venită din Rusia. „M-am uitat repede pe calculator. Era noiembrie și erau acolo – 30 de grade. Am zis că nu am cum să mă duc acolo. M-au tot sunat, că mă așteaptă la pregătire în Dubai în ianuarie… Eram preselecționat la naționala mare pentru Cupa Africii 2008 și am mers în cantonament în Spania. Le-am spus că le dau răspunsul după ce mă întorc de acolo. Am văzut că CFR Cluj era pe primul loc, urma să joace în Liga Campionilor și atunci am spus că nu merg în Rusia și mă duc la CFR. Am venit atunci mai mulți ivorieni la CFR. Eu, Kone, Traore și Camara, care joacă acum în Franța. După cinci luni știam că va veni și Yousouf Kone. Cu cinci ivorieni am zis că e bine…”, povestește Viera cum a ajuns să dea curs ofertei clujenilor de la CFR.

 Primul prieten român

A fugit de frigul din Rusia, dar nici în România nu i-a fost prea ușor. A dat din prima nas în nas cu zăpada, chiar la aterizarea pe aeroportul din Cluj. A făcut poze pe care le-a trimsi mamei, dar răspunsul acesteia a fost ferm: „Când am văzut zăpada, mi-am zis: „Mamăăă, ce e asta?…”. Fusesem la un turneu în Africa de Sud și ninsese puțin. Erau 2 grade, nu cu minus, și leșinasem de frig… Aia nu era zăpadă… Aici era! După două zile de antrenament am zis că nu mai pot. Era frig. Am stat trei zile în hotel, fără să ies. Nici duș nu am făcut două zile… Mama m-a încurajat și mi-a spus că dacă vreau să joc fotbal, aici e fotbal, nu acolo, de unde venisem”, rememorează Viera.

Poate puțin ciudat, primul prieten român al lui Viera nu a fost vreun fotbalist, ci doar un fan al CFR-ului. Un om care i-a ajutat foarte mult pe tinerii ivorieni pentru care inima Ardealului reprezenta o altă lume, complet diferită față de cea cunoscută lor. „Nu era din lumea fotbalului. Venea la fotbal, vorbea cu noi, ținea cu CFR și ieșea cu noi în oraș. E omul care ne învăța și cum să ne îmbrăcăm. Veneam din altă zonă și nu știam cum să ne îmbrăcăm, ieșeam în adidași iarna afară și ne era frig. Așa era normal pentru noi, dacă la noi e mereu o temperatură de 30 de grade. El ne explica de ce și cum trebuie să ne îmbrăcăm. Noi habar nu aveam… ”, spune Viera despre cel care l-a învățat pe el și ceilalți ivorieni ai CFR-ului „mersul pe jos” în România.

 Plătește Ramadanul

Musulman fiind, Ousmane Viera ar trebui să țină Ramadan, dar religia, la ivorieni mult mai permisivă decât în alte părți, le dă posibilitatea sportivilor să celebreze în alt mod perioada în care Mohamed a primit revelația coranică: „Trebuie să fac efort pe teren și nu pot să țin Ramadan-ul. Când am venit în România țineam, dar nu mai pot să țin. Dacă nu poți să-l ții, atunci plătești. Se face un calcul aproximativ. Să zicem că eu mănânc în ziua respectivă de un milion de lei. Atunci eu trebuie să dau un milion de lei la cineva care nu are ce să mănânce. Oricui. Te uiți pe stradă, vezi pe cineva care nu are de mâncare și îi dai lui. Sau te duci la moschee și dai acolo pentru a da ei celor care nu au ce să mănânce”, explică Viera modul în care își îndeplinește îndatoririle religioase.

Viera, sub aripa lui Drogba

 La echipa națională, Viera împarte vestiarul cu nume imense ale fotbalului mondial. Chiar dacă este unul dintre „junii” acestei naționale, Viera este bine văzut de „greii” din acel vestiar: „La noi, la națională, fiecare are locul lui. Drogba stă în capul mesei, el e căpitanul, el e nașul. În dreapta sa stă portarul lui Lokeren, Copa, apoi Yaya Toure și după Yaya Toure vin eu. Când am ajuns și eu la naționala mare, ei m-au primit bine, ei m-au pus acolo. Le-a plăcut de mine. În mod normal n-aș avea voie acolo. Copiii ar trebui să stea mai în spate… Mi-au spus: „Când plecăm noi, tu o să fii boss! Ai fost căpitan la Olimpiadă, stai lângă noi!”. La capătul celălalt al mesei stă Zokora. E cel mai vagabond… Avem și noi un Balotelli, pe Keita Kader”, spune Viera despre ordinea din vestiarul Coastei de Fildeș.

Dincolo de teren, Drogba e un mare caracter și un model, mai spune Viera. „E lider și pe teren și la distracție, după meci. E un model pentru noi toți. Dacă îl vezi cum se antrenează, te simți obligat și tu să te antrenezi la fel. Ești obligat să faci și tu la fel ca el. La fel e și Yaya Toure. Kolo Toure, care e la Manchester City, dacă la națională facem un singur antrenament, el se trezește mai de dimineață și mai face un antrenament. Și când se duce acasă face la fel. Numai o săptămână stă în vacanță. În rest numai antrenament… Merge pe principiul că dacă vrei să ajungi sus în fotbal, trebuie să muncești. Ai destul timp după aceea să te distrezi”.

 Djakpa, ambasador al Pandurilor

Între atâtea vedete ale naționalei Coastei de Fildeș, sunt și jucători care cunosc România și chiar și echipa gorjeană. În vreme ce Djakpa face o bună reclamă Pandurilor, Gervinho, una dintre noile vedete ale ivorienilor, râde când își amintește de vizita sa la Vaslui: „Mai nimeni nu știa la început de Pandurii. Doar Djakpa, care a jucat aici. El e prieten bun cu Gervinho, care a jucat la Vaslui în cupele europene. Îmi mai spune Gervinho că el a fost la Vaslui, că nu e nimic acolo. Mă întreabă: „Acolo stai? E sărăcie mare acolo… Am ajuns acolo, era frig, nu era nimic acolo, doar vaci în jur…”. Eu îi spun că la noi nu e așa, că la Pandurii e ca-n București. În schimb, Boka, fost coleg cu Marica la Stuttgart, care mai știe și ceva în română, spune că-i place la București și că nu mai vrea să plece de fiecare dată când ajunge acolo. Îi plac fetele de acolo!”, dezvăluie fundașul de abanos al Pandurilor.

 Despre România, Pandurii și Grigoraș

             Viera nu exclude varianta stabilirii sale în țara noastră. Are o relație stabilă cu o româncă de ceva vreme și spune că nu se știe niciodată ce-ți oferă viața. Ce-și dorește el acum de la viață? Un contract într-un campionat puternic al Europei: „După Pandurii eu îmi doresc să merg afară. În Anglia e greu pentru că pentru a juca în Anglia trebuie să fiu titular în națională în 70% din jocuri. Nu sunt suficiente convocările. Eu am fost la națională, dar nu am jucat prea mult. Îmi trebuie o țară intermediară, Franța sau Germania. Eu mi-aș dori să joc în Franța. Ar fi mai ușor, știu limba. Pandurii în cupele europene, ar fi o încununare și pentru mine. Aș prinde naționala mai ușor. Așa te vede toată lumea. Așa poți prinde un contract în afară mai ușor. Mai am contract cu Pandurii până în vară. Mai e mult până în vară… Dacă Pandurii va juca în cupele europene aș putea rămâne, dar contează și banii. În vară fac 26 de ani și e important și acest aspect. Dar contează și ce va face echipa. Și dacă voi fi dorit în continuare aici, dacă mă mai vrea antrenorul, conducătorii…”, spune Viera.

 „Nu știam că am cea mai mare cotă de piață din lotul Pandurilor. Maxim cred că ar trebui să aibă o cotă mai mare. A jucat la națională, a dat goluri la națională, la fel și pentru Pandurii… E un jucător foarte bun!”

Când vine vorba de Grigoraș, antrenorul său de la Pandurii, Viera îi recunoaște acestuia meritul de a fi foarte apropiat de jucători: „Mă simt foarte bine cu el. E un antrenor deschis. Îmi place să lucrez cu el. Pot să vorbesc orice cu el. Dacă mă duc la el și îi spun că am nevoie de ceva, imediat mă ajută. Pentru noi, africanii, este foarte importantă afecțiunea. Dacă vrei să dea randament, trebuie să fii aproape de ei. Contează foarte mult. El mi-a zis Neluțu. Mi-a zis că trebuie să-mi dea un nume românesc, să mă boteze și mi-a zis Neluțu. Și toată lumea îmi zice acum așa. Dar nu mă deranjează…”.

 www.sportingorj.ro