Elevii lui Liviu Andrieș au reușit să lege două victorii consecutive, după succesul de la București, cu CSM, Energia reușind să treacă și de CS Caraș Severin, scor 22-19 (13-9).
Energia a început mai greu meciul, oaspeții au înscris primul gol al întâlnirii, dar în minutul 5 trupa lui Andrieș a trecut la conducere pe tabela de marcaj și așa a rămas până la finalul meciului. Jocul a fost destul de echilibrat până în minutul 17, când Energia conducea cu 7-5, însă au urmat zece minute excelente pentru echipa gorjeană, care a înscris de șase ori primind un singur gol, 13-6 în minutul 27. Avantajul de șapte goluri luat de Energia a avut darul de a-i deconecta pe elevii lui Andrieș, care s-au văzut prea devreme câștigători. Aceștia au rămas fără soluții vreme de mai bine de zece minute. Energia nu a mai înscris în ultimele patru minute ale primei reprize, încasând trei goluri și intrând la cabine cu 13-9, dar și alte șapte minute după pauză, fapt care a permis oaspeților să se apropie la doar două goluri, 13-11 în minutul 37. Asaltul oaspeților i-a trezit de gorjeni, care au replicat și au menținut un avans de 2-3 goluri, însă a venit o nouă cădere în jocul Energiei și reșițenii au dat emoții suporterilor târgujieni ajungând la doar de egalare, scor 19-18 în minutul 52. Purtați pe aripi de public, handbaliștii Energiei s-au apărat bine și finalul le-a aparținut, victoria fiind a gazdelor cu 22-19, Enache fiind cel care a risipit orice emoție marcând în ultimul minut de joc.
Energia s-a remarcat printr-un joc defensiv aproape perfect, în special în prima repriză. Acestui joc defensiv i s-a alăturat și prestația bună a lui Rok Jelovcan, care a apărat ce era de apărat, mai ales în momente cheie ale partidei, slovenul primind la finalul întâlnirii trofeul pentru cel mai bun jucător ale meciului.
Energia Pandurii Târgu Jiu – CS Caraș Severin 22-19 (13-9)
Sala Sporturilor Târgu Jiu, spectatori:750
Energia: Jelovcan (8 intervenții), Rădulescu, Motoi – V. Popescu, Apolzan (5), Asoltanei (5), Dragnea (1), Ilieș (1), Enache (1), Șandru (2), Giotoiu (4), A. Popescu, Mazilu (2), Mledenciu (1), Cărăgui. Antrenor: Liviu Andrieș.
CS Caraș Severin: Ionescu (1 intervenție), Marocico (7 intervenții), Andrei – Vaidasigan (9), Cuciula (1), Tucanu (1), Grigoraș (1), Pîrîianu, Petrea (1), Marta, Irimescu (1), Negru, Grozăvescu, Ciubotariu (3), Popovici (2), Vulpe. Antrenor: Aihan Omer.
Arbitri: Vasile Pavel / Marian State.
www.sportingorj.ro