Minerul Motru a pierdut meciul amical disputat ieri la Severin cu echipa de primă ligă CS Severin, scor 2-0, asta după ce echipa gorjeană reușise să câștige la rândul ei, cu 3-1, într-un meci disputat la Motru acum două săptămâni.
„Am făcut un joc foarte bun, nu s-a văzut deloc diferența între liga 1 și echipa mea. Am avut două penaltiuri pe care nu le-am primit și am mai avut și o ocazie mare, la 0-0, prin Țiclea, care a ratat singur cu portarul. Dar, acestea sunt doar meciuri amicale, meciuri în care noi reglăm sisteme, verificăm jucători…”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul Minerului Motru.
Joi dimineață, de la 10:00, la Motru, echipa lui Ștefan Nanu are un nou meci programat, Minerul Motru urmând a juca în compania celor de la Jiul Rovinari.
www.sportingorj.ro