Daniel Băloi speră să aibă din nou mână bună pentru Pandurii la tragerea la sorți pentru noua ediție a Ligii I care va avea loc mâine, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Secretarul general al Pandurilor spune că vrea ca sorții să le hărăzească gorjenilor un program asemănător celui din sezonul trecut pentru a obține cât mai multe puncte în prima parte a sezonului: „Am avut mână bună până acum la tragerea la sorți, când am fost eu la tragere au urmat cele mai bune clasări ale noastre în Liga I. Să sperăm că mă va ține în continuare! Ne dorim, ca și anul trecut, să facem cât mai multe puncte în tur pentru a ne face ușor returul. De asemenea, cred că ar fi bine pentru noi dacă am scăpa în turul campionatului de deplasările din Moldova pentru a evita programul încărcat din primăvară, atunci când vor interveni și intermediarele. Este greu de spus ce echipe aș prefera pentru că nu mai sunt echipe ușoare. Îmi doresc să avem o programare bună, la fel ca cea de anul trecut. Mi-aș dori să prindem două echipe nou promovate în primele 5-6 echipe”, a declarat, pentru Sport în Gorj, Daniel Băloi.
Șansele ca Pandurii să înceapă noua ediție de campionat la Târgu Jiu sunt foarte mici: „Cel mai probabil vom juca în deplasare în prima etapă. Este greu să fie altfel pentru că sunt mai multe criterii în funcție de care se face tragerea la sorți, sunt două echipe din Cluj care nu trebuie să joace în același timp acasă, două din Ploiești, mai sunt echipe din București, plus cele patru nou promovate. Așa că avem, probabil, una din nouă șanse de a începe sezonul la Târgu Jiu”, a mai declarat oficialul Pandurilor.
www.sportingorj.ro