Băieții lui Liviu Andrieș au reușit să se impună fără probleme în fața celor de la Dinamo Municipal Călărași, într-un meci susținut în deplasare, scor 35-29 (15-14) pentru Energia.
Echipa gorjeană a reușit un meci bun, Energia a condus pemanent pe tabelă după minutul 17, chiar dacă uneori a fost vorba de o deiferență minimă. Pe parcursul reprizei secunde însă elevii lui Liviu Andrieș s-au detașat: „I-am surprins cu un joc foarte bun, un joc în care dăruirea băieților a fost arma noastră principală. Astăzi, înaintea meciului, au primit și o veste bună din partea conducerii, aceea că s-au achitat din salarii, iar această veste le-a dat liniștea sufletească pentru a face acest meci foarte bun”, a declarat, pentru www.sportingorj.ro, antrenorul Energiei.
Tehnicianul târgujian spune că a fost mulțumit de întreaga echipă, dar a ținut să aprecieze în special jocul lui Ciprian Șandru: „Toată echipa a jucat foarte bine, dar eu sunt foarte mulțumit acum de jocul prestat de Șandru, asta în condițiile în care nu l-am avut pe Păiuș, Șandru reușind să suplinească foarte bine lipsa acestuia. Sper ca Șandru să fi înțeles că acesta este drumul pe care trebuie să meargă, acestea sunt evoluțiile pe care le așteptăm de la el. Încă o dată o spun, sunt foarte mulțumit de jocul întregii echipe, în special de ceea ce au reușit în partea a doua a partidei, când am condus și la 7-8 goluri diferență!”, a mai spus Liviu Andrieș.
Dinamo Călărași – Energia Pandurii Târgui Jiu 29-35 (14-15)
Energia: Dragomir, Rădulescu, Motoi, Șandru (8), Asoltanei (7), Mocanu (4), Enache (4), Mazilu (4), Apolzan (3), Mledenciu (2), An. Popescu (2), Ilieș (1), V. Popescu, Udriștoiu. Antrenor: Liviu Andrieș.
www.sportingorj.ro
Bravo, baieti! FELICITARI! ador victoriile contra dinamovistilor la orice sport, dar mai ales la handbal, pt cat de murdar au jucat si joaca handbalistii alb-rosii! Forza Energia!