Constantin Ştefan: „Îi felicit pe cei de la Târgu Jiu. Au avut un sistem de apărare foarte agresiv”
/ 16 octombrie 2011 In CS Energia,HandbalAntrenorul celor de Universitatea Transilvania Cluj, Constantin Ştefan, consideră că echipa sa a pierdut meciul pentru că nu a fost capabilă să gestioneze în favoarea sa o situaţie în care victoria le-a surâs.
Ştefan crede că momentul decisiv al partidei s-a consumat la jumătatea primei reprize, atunci când echipa sa conducea cu 9-5 şi a beneficiat de om în plus: „Am pierdut contactul cu partida atunci când am avut superioritate numerică, în minutul 15, şi nu am ştiut să speculăm, ne-am grăbit. Am făcut greşeli nepermise şi am dat suflu echipei gazdă pentru că începutul meciului a fost favorabil nouă şi practic nu am contat decât primele 20 de minute în acest meci. Îi felicit pe cei de la Târgu Jiu. Au avut un sistem de apărare foarte agresiv, dar şi noi am încercat să rezolvăm individual fazele şi atunci au apărut multe goluri pe contraatac şi faza a doua”, a declarat antrenorul echipei clujene.
Despre Energia, Constantin Ştefan spune că a trecut mai uşor peste schimbările din vară, schimbări ce au afectat şi echipa sa: “Energia are o echipă bună, sudată, o omogenizare foarte bună şi nu este o surpriză. S-a văzut şi în meciurile din această vară că poate pune probleme oricui. Din păcate pentru noi prezentul nu este aşa favorabil. Şi Clujul are o echipă cu potenţial, din păcate astăzi nu a putut. Sperăm să remediem totul şi să ne revenim după această pauză”, a mai spus tehnicianul echipei ardelene.