Energia a pierdut cât se poate de clar derby-ul Olteniei, CSM U Craiova câştigând pe teren propriu cu 91-76 (19-26, 27-17, 25-14, 20-19).
Elevii lui Slobodan Nikolic au început timişoraţi meciul, Craiova a condus cu 8-0, dar după 5 minute de joc Energia avea să revină şi să conducă la rândul ei cu 11-10 şi chiar şi cu 15-10, însă gazdele au revenit din nou şi au egalat, scor 15-15 când mai erau de jucat 3 minute din primul sfert. Ultimele două minute ale acestui prim sfert au fost clar dominate de Energia, Fields, cu două reuşite de trei puncte, Kabengele şi Steffel ducând scorul la 26-19 pentru gorjeni. Sfertul secund a însemnat o cursă de urmărire pentru craioveni, aceştia au reuşit să egaleze cu trei minute înaintea pauzei mari, scor 38-38 , şi au reuşit să intre la cabine cu un uşor avantaj, 46-43.
Pe fondul unei evoluţii şterse, al unor decizii contestabile ale arbitrilor, dar în special a apărării modeste, Energia a pierdut uşor-uşor contactul cu jocul şi gazdele au început să se detaşeze decisiv, iar Craiova a intrat în ultimele 10 minute de joc cu un avans de 14 puncte, scor 71-57. Fără Steffel, care a resimţit din nou dureri la gleznă, cu un Giles inexistent şi cu Mocanu rămas în afara lotului pentru o perioadă mai lungă din cauza accidentării de la claviculă, Energia nu a putut pune în pericol victoria gazdelor în ultimul sfert. Mai mult decât atât, gazdele au condus chiar şi la 22 de puncte, tabela indicând 88-66 când mai erau aproximativ trei minute de joc, Energia pierzând la limită ultimul act, 20-19, dar destul de clar partida, scor final 91-76.
Printre cauzele înfrângerii Energiei la Craiova pot fi trecute procentajele extrem de mici ale jucătorilor lui Slobodan Nikolic la aruncările de 2 puncte, doar 55%, dar şi la cele de la linia de fault, acolo unde nu s-au marcat decât 8 puncte din 17 încercări.
Cele mai multe puncte pentru Energia au fost marcate de Kabengele şi Oluic, ambii cu câte 16 puncte, cei doi reuşind şi câte un double-double cu 10, respectiv 11 recuperări. Din tabăra craiovenilor a ieşit în evidenţă Ross, care a făcut şi el un double-double cu 23 de puncte şi 10 recuperări. La polul opus, cel mai slab de pe teren poate fi considerat americanul Energiei, Robert Giles, care a totalizat în 18 minute de joc un turnover, o pasă decisivă, două ratări de la două puncte şi una din spatele semicercului fără a reuşi să marcheze vreun punct în meciul de la Craiova.
SCM U Craiova – Energia Rovinari 91-76 (19-26, 27-17, 25-14, 20-19)
SCM U Craiova: Petrişor (10), Vlaskovic (4), Orbeanu (12), LeVar Seals (10), Tomic (17), Albu, Ross (23), Bajic (12), Amarghioalei (3), Gavrilă, Codin. Antrenor: Andelko Mandic.
Energia: Gliga (4), Kabengele (16), Bratoloveanu, Deconescu, Oluic (16), Steffel (9), Fields (13), Giles, Nikolic (10), Guţoaia (8), Alionescu. Antrenor: Slobodan Nikolic.
www.sportingorj.ro
Darby poate fi o solutie cand echipa nu are valoare si experienta
Absolut de acord
Giles a venit sa pape banii..e praf omul.arunca si el acolo de 3, doar de o intra.