Meciul dintre Pandurii şi FC Cisnădie a reprezentat revenirea pe teren a lui Marian Pleaşcă, jucător pe care Grigoraş l-ar fi vrut pe teren încă din debutul sezonului, dar care a absentat până acum din cauza unei accidentări.
„O noutate pozitivă pentru echipă aş putea spune că este Pleaşcă, jucător care a evoluat o repriză în acest ultim amical şi care nu a avut probleme în joc, exceptând câteva faze, dar e un lucru normal pentru că vine după o pauză foarte mare de inactivitate. Mai are puţină frică în teren, dar e bine că nu mai simte nimic la picior, în locul unde a avut probleme. După părerea mea, vestea cea mai bună este aceea că 100% este refăcut fizic aşa că va intra în calcule pentru partida de luni. Cred că va face parte din lotul de 18 jucători şi poate chiar din primul unsprezece. Cert este că e bine să ai o soluţie în plus la echipă”, a comentat Grigoraş revenirea lui Pleaşcă.
Pleaşcă a jucat în 11 partide în returul campionatului trecut, evoluţiile sale de atunci lăsând impresia că va reuşi să facă foarte repede uitată plecarea lui Gabi Matei la Steaua, dar, din păcate, ambii jucători au început sezonul cu stângul din cauza problemelor medicale.