RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii s-a impus doar după penaltiuri în faţa Jiului

/ 7 august 2011

Câştigătoare a Cupei „Minerul” 2011, Jiul Rovinari a jucat duminică în compania Pandurilor în ceea ce organizatorii au denumit Supercupa „Minerul” 2011, iar elevii lui Cătălin Trofin s-au înclinat în faţa mult mai galonaţilor adversari doar după executarea loviturilor de departajare.

Oboseala acumulată de Jiul Rovinari, care a evoluat în trei partide în tot atâtea zile, nu s-a văzut prea mult din cauza lipsei de aplomb cu care Pandurii a jucat, antrenorul Petre Grigoraş ţinând să-şi ceară în mod public scuze celor care au urmărit această partidă pentru jocul foarte slab al echipei sale.

Chiar dacă meciul s-a încheiat cu un scor alb, partida a avut câteva mari ocazii de a marca, ambele echipe ratând însă ocazii imense. Primul care a avut ocazia de a deschide scorul a fost Lăcătuşu, însă şutul acestuia din minutul 14 a trecut peste poarta lui Mingote. Două minute mai târziu Cardoso a reluat cu capul o centrare de pe stânga, dar a trimis peste poarta lui Voinea, care s-a remarcat în minutul 27 la lovitura de cap a lui Lemnaru trimiţând balonul în corner. Tot Voinea a intervenit providenţial în al doilea minut după reluare la şutul expediat de Băcilă scoţând mingea de sub transversală.

Cardoso a devenit erou negativ pentru Pandurii în minutul 52, după ce a adunat două cartonaşe galbene în trei minute, echipa sa continuând meciul în inferioritate numerică, una care s-a accentuat în ultimele minute de joc după ce Unguru a părăsit terenul accidentat. Pandurii a apăsat pe acceleraţie, dar Stromajer, bine deschis de Băcilă în minutul 62, l-a luat la ţintă pe Nicolae şi scorul a rămas alb, aşa cum a fost şi după acţiunea lui Lemnaru din minutul 64, atacantul Pandurilor luând la ţintă stâlpul din stânga porţii lui Nicolae. Un minut mai târziu, Bugă a fost lansat excelent de Traşcă în careul Pandurilor, dar tânărul atacant al Jiului a trimis mult peste poartă din poziţie unu la unu cu Horvat. În minutul 86, Maxim a ţâşnit excelent pe stânga, a centrat perfect în faţa porţii pentru Bucur, dar acesta, singur cu portarul Nicolae, nu a reuşit să înscrie deşi a şutat de două ori spre poarta rovinărenilor. Jiul putea da lovitura în penultimul minut de joc, dar Lăcătuşu, scăpat singur spre poarta Pandurilor, nu a avut forţa nici pentru a mai ridica privirea să caute un coechipier liber în careul advers, dar nici pentru un şut sănătos pe poartă, aşa că partida s-a încheiat cu un scor alb, iar învingătoarea s-a decis după executareaaa loviturilor de departajare. Jucătorii Pandurilor s-au dovedit mai stăpâni pe sine, au transformat toate penaltiurile, în vreme ce Stoian a nimerit bara transversală.

Pandurii Târgu Jiu – Jiul Rovinari 0-0 (0-0), 5-3 după penaltiuri

Au marcat din penalti: Cristea, Maxim, Avramescu, Popete şi Grigoraş – pentru Pandurii şi R. Rădoi, Lăcătuşu şi Filipescu – pentru Jiul Rovinari. A ratat: Stoian – Jiul Rovinari.

Pandurii: Mingote (min. 64 Horvat) – Rusu (min. 64 Popete), Tătaru, Cardoso, Vlad (min. 64 Toşca) – Băcilă (min. 64 Cristea), Nistor (min. 64 Avramescu), Voiculeţ (min. 64 Unguru) – Lemnaru (min. 64 Grigoraş), Batin (min. 64 Bucur), Stromajer (min. 64 Maxim). Antrenor: Petre Grigoraş.

Jiul: Voinea (min. 60 Nicolae) – Traşcă (min. 73 Vozaru), Cârciumaru, Amzucu, Daviţoiu (min. 46 Trofin) – Tudorache (min. 46 Filipescu), Stanciu (min. 46 Stoian), Popescu (min. 46 R. Rădoi), Ecobici (min. 30 Băloi) – Şoşoi (min. 46 Bugă), Lăcătuşu. Antrenor: Cătălin Trofin.

Cartonaş roşu: Cardoso (min. 52).

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.