Lucrurile la secţia de baschet a Energiei sunt în stand by până la aprobarea bugetului echipei de către Comitetul Director, până atunci totul rezumându-se la simple discuţii.
“Aşteptăm acum aprobarea bugetului de către Comitetul Director. Acest lucru se va întâmpla luna aceasta, dar nu avem o dată certă, nu putem spune că se va întâmpla până în 15 iunie sau mai târziu, cert este doar că până pe 30 iunie vom avea sigur bugetul pe sezonul viitor. În momentul în care avem bugetul, îl chemăm pe Slobodan Nikolic, semnează contractul şi trece la treabă”, a declarat preşedintele secţiei de baschet a Energiei, Marius Vlaicu. Acesta speră ca noul buget să fie mai mare, dar crede că ar putea fi şi mai mic decât cel precedent: “Noi ne-am dori un buget ceva mai mare decât cel de anul trecut. Sezonul precedent am avut un buget pentru salarii de circa 350.000 de euro. Chiar dacă ne dorim mai mult, am putea să avem un buget puţin mai mic, depinde de ce vor aproba cei din Comitetul Director”, a mai declarat Vlaicu.
Preşedintele echipei gorjene a precizat că Porter Troupe, Louis Darby şi Stefan Nikolic vor continua cu Energia, iar antrenor va fi tot Slobodan Nikolic: “Am discutat cu Porter Troupe acum două săptămâni, ne-am înţeles, am bătut palma şi urmează să-i trimit contractul pe mail în momentul în care avem bugetul. Cu Darby nu am mai discutat de la plecarea sa în vacanţă, însă atunci ne-am înţeles şi a spus şi el că vrea să continue la Energia. Cu Nikolic, atât cu Slobodan cât şi cu Stefan, am vorbit acum o săptămână, şi ne-am înţeles şi cu ei. Amândoi vor semna noi contracte cu Energia”, a încheiat Marius Vlaicu.
www.sportingorj.ro
Fratilor mai vreti sa avem echipa de baschet in TG-JIU eu zic sa ne intalnim toti iubitorii de baschet intr-o zi la sala sporturilor si sa lamurim treburile cu conducerea clubului ca dupa cum se aud zvonurile din nou s-ar renunta la baschet in favoarea handbalului,daca va fi nevoie o sa mergem si la rovinari la domnu director Trotea.Domnule Calinoiu o sa aveti nevoie de voturi care o sa le gasiti foarte usor la suporteri de la echipa de baschet peste 1500 de oameni stau cu sufletu la gura o mai fii echipa de baschet sau nu
Catre toti fanii echipei de baschet Energia Rovinari daca nu facem nimic pana la sfarsitul luni Iunie o sa primiti o veste foarte rea adica desfintarea echipei de baschet Madalina are dreptate in ce ace spune trebuie sa facem ceva sa manifestam fata de aceasta decizie proasta luata de conducere,altfel o sa regretam ca am stat degeaba si nu am ajutat aceasta echipa care de fapt era bucuria noastra saptanana de saptamana.Dumnezeu sa ajute aceasta echipa de la desfintare.Hai Energia
Si eu am auzit aceste zvonuri tampite care din ce in ce mai mult cred ca se adeveresc si anume desfintarea echipei de baschet in detrimentul echipei de handbal,eu cred ca aceasta decizie ar trebui sa o ia oameni care vin la sala meci de meci.Cat public vine la baschet cat la handbal sa nu mai vorbim de admosfera de la baschet care este incendiara in schimb la handbal parca e inmormantare domnule director Trotea chiar nu aveti ochi sa vedeti diferenta domnule Trotea chiar vreti sa fiiti huiduit in sala sporturilor ar fii pacat,un fan care iubeste aceasta echipa din tot sufletu.Hai Energia
Domnule Vlaicu este adevarat ce spun acesti oameni,de ce nu faceti o conferinta de presa si sa lamuriti aceste lucruri,vrem sa stim si noi ce e cu echipa de baschet mai e echipa sau nu mai e la TG-JIU
Mai oameni buni haideti sa facem ceva sa ajutam aceasta echipa sa manifestam daca e nevoie in fata sali sporturilor in fata consiliului judeteansi sa ajutam aceasta echipa prin orce mijloace pentru a ramane in prima divizie.Daca nu o sa regretam amarnic ca puteam sa facem ceva si nu am facut nimic stand cu mainile in san si privind nepasatori cum se desfinteaza aceasta echipa,haideti sa ne intalnim odata pana nu e prea tarziu si sa punem presiune pe cei de la conducerea clubului si sa il convingem pe domnu Trotea ca baschetul este sportul nr1 de sala si ar fii mare pacat sa se desfinteze
Domnu Cristi Costantinescu spune pe sait ca echipa de baschet asteapta bugetul prin hotararea consiliului director de fapt stim cu totii ca acest buget nu va exista pentru echipa,tot timpul trebuie sacrificat baschetul oare de ce sportul care aduce cel mai mult public in tribune trebuie exterminat oare de ce nimeni nu vede oare de ce nu se ia nici o masura oare de ce e mai iubit baschetul,oare de ce exista ura asta prosteasca impotriva baschetului,oare de ce exista invidie din partea celor de la handbal,oare de ce se vrea exterminarea baschetului,ma intreb daca acesti oameni pot pune capul linistiti noaptea pe perna.HAI Energia.TRAIASCA BASCHETUL
Ca se asteapta aprobarea bugetului nu spun eu, ci Marius Vlaicu. Stirea este bazata pe declaratiile lui Marius Vlaicu, iar daca acestea sunt sau nu adevarate puteti sa judecati si voi peste cateva zile. Sigur, si eu pot spune ca am auzit zvonuri legate de o eventuala desfiintare a echipei, dar, sincer, nu cred ca asta se va intampla. In schimb, cred ca echipa va avea un buget foarte mic, de supravietuire. In aceste conditii, va fi greu sa se obtina performante sau sa se mai faca spectacol. Dar asta e o opinie personala, un comentariu, asa cum sunt si cele ale voastre, sau un raspuns la comentariile voastre. Atata vreme cat nimeni nu recunoaste inca faptul ca nu va mai da bani la baschet, stirea este asa cum este. Daca domnul Vlaicu, in calitate de presedinte de sectie, va reusi sau nu sa faca un buget rezonabil pentru echipa, cu sau fara banii de la Rovinari, ramane de vazut. Cert este, pana acum, doar faptul ca pe 4 iulie este data limita pentru inscrierea in Divizia A.
Ma bucur ca o idee mai veche a prins din nou viata – intalnire la sala cu conducerea clubului!
Despre bani ce sa zic, ENERGIA o sa existe atat timp cat o sa fie ceva de „muls”! Eu zic ca bani pot fi gasiti si fac u calcul cu 250/luna sposorizare:
20 firme * 250E/luna = 5.000E care ar fi salariul unui jucator bun sau f.bun pt. noi! Da’ cine sa-i caute!!!!!?
Va amintesc de amploarea pe care o are baschetul la nivel de juniori (titlui nationale castigate) si asta si datorita jucatorilor americani care au devenit modele pt. copii!
D-lor care aveti decizia vreti ca acesti copii sa stea in carciumi sau la calculator !!!Mai ganditi-va poate aveti nevoie de niste voturi intr-o zi!
Sper ca Vlaicu sa aiba demnitatea de a se retrage ,la timp,de la sectia de baschet in ipoteza ca nu poate sa faca un buget rezonabil, care sa permita ca echipa sa fie construita pe scheletul 5-ului din acest sezon.Cred ca o parte din oamenii care ar putea sprijinii acesta echipa asteapta demult acest demers. Hai Energia sau orice alta denumire ar avea.
Cred ca directoru Trotea nu vede prea bine ce admosfera este la meciurile de baschet cum am lipit postere si banere pe sala sporturilor poate o sa lipim postere si banere pe turnurile de la termocentrala si chiar pe usa de la biroul sau din Rovinari poate asa o sa vada si el mai bine cat de iubit este baschetul in acest oras si cat de iubit va fi si el daca o sa sustina aceasta echipa
Domnilor nu mai fiiti atat de agitati si nu va mai pierdeti timpul in fata calculatoarelor scriind despre aceasta echipa care de fapt nici nu va mai exista din urmatorul sezon din surse sigure stiu acest lucru toti bani se vor indrepta catre alt sport care se joaca cu o minge mai mica[h]
Alo , SUPORTERII baschetului , unde sunteti?! Nu va vad …
nu va aud !!!! Mai vreti sa vedeti baschet cu louis , porter , rafa ,stefan ?!
Poate nu ar strica un nou articol pe prima pagina! Cred ca baschetul ar merita asta , mai ales ca cele mai multe comentarii in trecut au fost de la iubitorii acestui sport.
Alo suporteri de la baschet unde sunteti,sau mi se pare mie ca sunteti putin cam lasi daca stam si nu facem nimic cu siguranta nu o sa mai vedem din toamna baschet la sala sporturilor si asa ne trebuie daca si noi suntem nepasatori precum conducerea clubului atunci ne meritam soarta si se alege prafu de aceasta echipa.Iubesc aceasta echipa de baschet din tot sufletul.Nick55 unde esti ai decedat cumva si eu nu stiu,parca ziceai ca iubesti aceasta echipa si ai face totul pentru ea,sau erau numai vorbe aruncate in vint
Draga Louis afla ca Nick55 nu a decedat l-am vazut plimbandu-se pe strada cred ca e suparat probabil a dat faliment bietul om in ultimul timp vazandu-l mergand numai pe picioare,cred ca nu-i mai arde de baschet.
Trebuie Facut neapart un Fel de miting sau ceva de genul…sa ne strangem toti iubitorii de baschet , deoarece nu prea se da interes la echipa….Sa se faca ceva cum a fost facut cu POSTERELE !!!
@Viorel …TU AI LIPIT POSTERELE LA SALA SPORTURILOR ????hmmm
Probabil tu le-ai lipit si te apreciez pentru lucrul asta si vreau sa-ti spun ca ar trebui sa ne cunoastem sunt dispus sa pun postere in tot orasul daca e nevoie o sa pun unul si pe usa lui Trorea sunt dispus sa ajut aceasta echipa cum pot si eu,asa ar trebui sa faca toti suporteri adevarati
Toti comentati dar nimeni nu face absolut nimic haideti o data sa ne intalnim pana nu e prea tarziu.Si eu vreau sa lipesc postere si sa protestez cu cine iau legatura astept un raspuns
@Viorel …i-a id’u meu si contacteaza-ma cat poti de urgent….paraschivu_razvan
Haideti sa punem postere in tot orasul si eu sunt dispus sa o fac.