RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Câştigurile lui Grigoraş

/ 16 mai 2011

Grigoraş nu este supărat pentru înfrângerea de la Braşov, tehnicianul Pandurilor considerând că după îndeplinirea obiectivului, chiar şi dintr-o înfrângere trebuie luate doar lucrurile bune.

Unul dintre lucrurile bune pe care Grigoraş le-a văzut la meciul de la Braşov a fost evoluţia lui Albert Voinea, asta chiar dacă tânărul atacant gorjean a bifat mai puţin de 10 minute: „Se poate spune că Voinea ar fi un nou câştig pentru echipă, cel puţin după ultimul meci. Nu întâmplător cred l-am oprit la echipă. Este un jucător cu potenţial, care avea şi el nevoie de o şansă de a juca pentru că după câte ştiu eu nici măcar pe la echipa a doua nu era titular. Este adevărat, el era puţin mai  firav fizic, dar în ultimul timp a mai pus pe el, a căpătat şi ceva încredere după pregătirea umăr la umăr cu jucătorii de la prima echipă”, a declarat tehnicianul Pandurilor.

Grigoraş crede că unul dintre cele mai bune lucruri care s-au întâmplat la Pandurii în ultima vreme este promovarea tinerilor din propria pepinieră, iar antrenorul gorjenilor spune că nu se va opri doar la cei pe care deja i-a ajutat să debuteze în Liga I: „Voinea este un copil cu reale calităţi şi sper să confirme în viitorul apropiat şansa care i-a fost acordată pentru că eu am nevoie de câştigători în lot. Iar dacă stau bine să mă gândesc, cam în fiecare etapă am avut câte un câştig în echipă: Pleaşcă, Lazar, Rada, Tătaru, iar acum şi Voinea. Sunt convins că vor urma şi alţii”, a mai spus Grigoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.