RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Doar Darby merge la All Star Game 2011

/ 1 aprilie 2011

La ediţia din acest an a All Star Game-ului românesc va participa un singur jucător de la Energia Rovinari, Louis Darby fiind cel care a reuşit să convingă atât publicul cât şi reprezentanţii mass media şi cei ai corpului tehnic al federaţiei.

Darby a fost întrecut la numărul de voturi dat de publicul din România doar de Jujuan Cooley, baschetbalistul mureşenilor fiind votat de 1.192 ori faţă de cele 1.050 de voturi primite de americanul Energiei. Deşi se afla pe locul secund în ceea ce priveşte numărul voturilor publicului pentru poziţia de pivot pentru echipa Sudului, Rafal Bigus nu a fost inclus în lotul pentru All Star Game. La ultima ediţie a All Star Game-ului românesc, Energia a fost mult mai bine reprezentată, echipa Sudului fiind antrenată anul trecut de Theo Evans, care i-a avut printre jucători pe Kibwe Trim, Andrei Căpuşan şi Joe Barber.

Ediţia trecută a fost câştigată de echipa Sudului, iar unul dintre jucătorii de atunci ai Energiei, americanul Joe Barber, a reuşit să câştige concursul de slam-dunk, concurs la care anul acesta Louis Darby porneşte printre favoriţi.

Darby se află la prima prezenţă la All Star Game în România chiar dacă se află în al treilea an în care joacă în ţara noastră, însă în primul an a avut ghinionul de a se accidenta cu puţin înaintea întrecerii, iar în sezonul trecut a pierdut foarte mult prin faptul că nu a jucat în turul campionatului, atunci când a ales să evolueze pentru BCM U Piteşti.

www.sportingorj.ro

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.