Grigoraş va lucra la moralul jucătorilor săi în cantonamentul de la Sibiu
/ 22 martie 2011 In PanduriiÎn perioada de o săptămână pe care Pandurii o vor petrece la Sibiu în pauza competiţională, Grigoraş se va axa pe discuţii cu jucătorii pentru a-I face să înţeleagă că pot juca din nou aşa cum au făcut-o în finalul turului de campionat.
“Vom încerca să remediem ce se poate remedia şi bineînţeles, principalul obiectiv este acela de a-i aduce cu picioarele pe pământ şi a le arăta din nou prin vizionări şi discuţii individuale că aceeaşi erau şi în turul campionatului, dar, în schimb aveau altă atitudine”, a declarat Grigoraş în cadrul emisiunii Sport Report de la Gorj TV. Tehnicianul Pandurilor a mai adăugat că această pauză este foarte bună şi pentru a-i putea aduce la acelaşi nivel cu pregătirea fizică pe jucătorii care au ratat o bună parte din pregătirea de iarnă din cauza accidentărilor: „O să avem două jocuri de verificare, unu cu Voinţa Sibiu care e pe primul loc în Liga a II-a şi cu încă o echipă de Liga a III-a. Nu mă interesează rezultatele în sine ci relaţiile de joc. Normal că se mai poate pune ceva şi la pregătirea fizică pentru că am avut câţiva jucători care în perioada de pregătire au avut probleme medicale şi mă refer la Pintilii, Viera, Matei, jucător care este acum convocat la lotul naţional de tineret”, a mai declarat Grigoraş.
www.sportingorj.ro