De şase etape cantonată pe locul 16 în clasamentul Ligii I, Pandurii nu este încă o echipă condamnată la retrogradare, cel puţin aşa crede Petre Grigoraş, care susţine că şi echipele care acum par a se fi detaşat uşor de zona minată vor avea de lupta în continuare pentru evitarea matineului.
„Cred în continuare că dacă jucătorii Pandurilor vor reveni la ceea ce au fost în etapele din turul campionatului când evoluţia lui a fost mult peste ce au arătat în retur, nu văd motivul pentru care nu am putea să revenim. Campionatul se joacă, e lung. Nu e nimic stabilit, momentan. Poate sunt două trei echipe care stau puţin mai liniştite, poate nu au nici obiective îndrăzneţe şi au acumulat câteva puncte în plus faţă de ultimele cinci clasate şi aparent au o linişte cât de cât vis-a vis de evitarea retrogradării. Două jocuri pierdute te duc la vale şi tot două, dar câştigate, te scot din zona retrogradării. Sperăm să reuşim să ieşim cât mai repede de aici altfel jucăm la matineu”, a comentat Grigoraş lupta care se duce pentru evitarea ultimelor patru locuri.
Pentru Pandurii, după pauza dedicată echipei naţionale, urmează o serie de jocuri extrem de importante, care începe cu partida de pe teren propriu cu CFR Cluj şi continuă cu jocul din deplasare cu Universitatea Craiova şi Victoria Brăneşti, din nou pe teren propriu.
www.sportingorj.ro