În ultima vreme s-a vorbit tot mai mult despre un schimb de jucători între Pandurii şi Universitatea Cluj în care Apostu ar urma să fie monedă de schimb pentru achiziţionarea lui Lemnaru.
Bogdan Apostu, care a marcat trei goluri în tricoul Pandurilor în turul campionatului, în condiţiile în care în a doua parte a acestuia a fost accidentat, spune că el se simte foarte bine la Pandurii, iar dacă va fi să plece, va fi doar opţiunea clubului: „Eu pot să spun doar că am contract cu Pandurii şi că îl voi respecta. Restul depinde doar de conducerile celor două cluburi, pe mine mă depăşesc aceste probleme. Lucrurile se pot schimba foarte repede în această perioadă, dar în ceea ce mă priveşte nu sunt disperat să plec de la Pandurii, o echipă la care m-am simţit foarte bine, chiar dacă am avut parte de o accidentare care m-a tras oarecum înapoi în partea a doua a turului, dar asta e viaţa noastră, a fotbaliştilor, cu bune şi mai puţin bune, adică şi cu accidentări”, a declarat Bogdan Apostu pentru www.sportingorj.ro.
Atacantul de 29 de ani al Pandurilor va petrece la cumpăna dintre ani la Sinaia, alături de familie şi prieteni, şi spune că pentru 2011 îşi doreşte să fie ferit de accidentări: „Pentru noul an îmi doresc să fiu sănătos şi să dau multe goluri pentru Pandurii, dacă este să rămân aici. Sunt atacant şi asta e cel mai important pentru noi, să dăm goluri. Dar dacă sunt sănătos şi voi fi ferit de accidentări, eu cred că voi reuşi să dau şi goluri şi să ne îndeplinim şi obiectivele”, a mai spus Apostu.
www.sportingorj.ro