A trecut ceva vreme de când nu am mai apăsat tastele pentru a-mi exprima gândurile legate de ceea ce se întâmplă în sportul gorjean. Și asta pentru că situația în care se află acesta acum îmi provoacă o mare amărăciune. Una pe care, sper, mi-o înțelegeți și pe care, cred, o împărtășim.

          În urmă cu patru ani, publicam în ediția tipărită poza care m-a „stârnit” și acum. Spuneam atunci că puștiul din imagine știe cu cine ține. Doar patru ani s-au scurs și Energia este deja istorie… Echipa care ne umplea weekend-urile cu meciuri de handbal și baschet, care ne făcea să ne simțim mândri că suntem gorjeni când punea la respect echipe puternice din campionatul intern sau scriau istorie în competiții internaționale, cazul baschetului, n-a mai putut fi salvată.

          Cine a fost de vină? Din punctul meu de vedere, toți! De la conducători la finanțatori. Unde s-au scurs niște bani, destul de mulți la un moment dat, poate ne va spune justiția. Dacă nu, măcar istoria. Pentru că vinovații ar trebui să răspundă într-un fel sau altul! Extrem de ciudat este faptul că brusc, filmul s-a tăiat, cortina a căzut, dar la final nimeni nu vine să ne spună „Îmi pare rău, s-a greșit aici” sau măcar „Aș fi vrut să fac mai mult, dar am fost incapabil”.

          E clar că întreaga conducere a Energiei a făcut figurație în ultimul an. Scenariul a fost unul în care membrii asociați au fost campioni la promisiuni, jucătorii și antrenorii celor două echipe au fost pe post de „gâscani”, iar conducătorii s-au umplut de ridicol ridicând din umeri la aproape orice fel de întrebare, dovedindu-și în acest fel inutilitatea într-un peisaj oricum dezolant. E drept că fără aportul CEO era greu să se continue la un nivel ridicat, însă rămânem cu amara senzație că parcă, totuși, nimeni nu a încercat cu adevărat să salveze Energia. După ce corabia a luat apă, într-o încercare disperată de fardare a unui chip ce luase deja paloarea morții, pentru echipa de baschet s-a aruncat un pumn de praf în ochi. Un dram de speranță. Doar pentru novici, pentru că orice ochi versat putea distinge că proiectul grecilor nu a avut nici 1% realism. Și mă opresc la realism, ca să nu vorbesc de seriozitate, profesionalism sau orice altceva.

          Ce am pierdut cu toții din dispariția Energiei? Mă rezum la a spune că s-au pierdut repere pentru tinerii noștri, modele pentru copiii pe care-i avem acasă. Un sportiv de top ce practică un sport, oricare ar fi el, în orașul nostru scoate zeci, sute, poate chiar mii de copii din casă, fie și pentru o oră pe săptămână, dezlipindu-i de tablete, facebook sau televizoare. Sute de copiii au pus în anii trecuți mâna pe mingea de baschet având fie ambiția de a ajunge cândva un jucător la fel de bun ca Darby, fie dorința de a ajunge la finalul unui meci lângă Troupe pentru a obține un autograf. Situație similară și pentru handbal, acolo unde modelele se puteau numi Ilieș sau Enache. Fără o reprezentare pe o arenă sportivă, fenomenul se stinge, inevitabil, iar copiii noștri se vor întoarce la console relaționând și trăind doar prin tastatură.

          Fără echipe de prim plan, care să-i ajute să se dezvolte, se vor pierde și tinerii care au făcut performanțe în anii trecuți la nivel de copii și juniori. Am avut o generație de excepție la baschet, multiplă campioană națională, căreia i-am oferit prea puțin până acum, iar de acum nu-i mai oferim nimic… Și handbalul trăiește aceeași dramă, chiar dacă acest sport are parte de un proiect în Târgu Jiu ceva mai pământean față de ceea ce ofereau grecii baschetului.

          Dispariția Energiei este o tragedie care este trăită la Târgu Jiu în liniște de aproape o jumătate de an. Expunerea, dar și implicarea politică, mult mai mare, face ca agonia Pandurilor să nu fie la fel de tăcută. Poate, sper din toată inima, cu altă soartă. Ar fi păcat ca gorjenilor să le fie răpită și această bucurie!

A fost odată… Va mai fi vreodată?…

www.sportingorj.ro