RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Stadionul, gata în decembrie?!

/ 16 iunie 2016
Noul stadion de la Târgu Jiu va avea o capacitate de aproape 13 mii de locuri, mai exact 12.386, făcându-se toate eforturile pentru ca Pandurii să poată începe returul sezonului 2016/17 acasă, pe moderna arenă.

20160609_142024

De mai bine de cinci luni se lucrează intens la vechiul stadion „Tudor Vladimirescu”. Doar hotelul „Sport” mai aduce aminte de vechea arenă a celor de la Pandurii, iar oficialii gorjeni și-ar dori ca, începând cu returul sezonului 2016/17, suporterii trupei lui Edi Iordănescu să nu mai fie nevoiți să facă naveta la Turnu Severin pentru meciurile echipei favorite. Termenul la care s-au gândit șefii de la Târgu Jiu ar fi luna decembrie, făcându-se eforturi ca până atunci, orașul lui Brâncuși să devină cel de-al cincelea din țară cu un stadion ultramodern, după București, Ploiești, Cluj și Craiova. „Stadionul va fi gata în luna decembrie, dar fără finisaje. Apoi, până în luna februarie se va munci intens pentru a fi gata în totalitate. Vrem să jucăm returul pe nouă arenă. Nu ne mai rămâne decât să sperăm că o vom avea gata în luna februarie 2017”, a spus președintele pandur Narcis Răducan.

Inaugurarea va fi și ea pe măsura noii construcții, în acest sens pornindu-se deja nogocieri cu nume sonore ale fotbalului european. Astfel, prima partidă a celor de la Pandurii pe gazonul grandiosului stadion târgujian ar putea fi în compania turcilor de la Galatasaray sau a scoțienilor de la Celtic Glasgow: Am contactat deja câteva echipe cu nume pentru a inaugura acest stadion. Celtic, Galatasaray…”, a mai declarat Narcis Răducan la Sport Total FM.

Stadionul începe să capete contur, iar în cel mai scurt timp peluzele vor fi gata. Munca se va simplifica odată cu fixarea pilonilor tribunei oficiale, fiind șanse mari ca iarna să aducă finalizarea proiectului.

20160609_141024

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.