RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Comunicarea Energiei, doar pe facebook-ul lui Stathis Smyris

/ 15 iunie 2016
Energia este încă în așteptarea unui răspuns din partea Biroului Executiv al Federației Române de Baschet în ceea ce privește statutul său, vreme în care noua conducere rămâne timidă în ceea ce privește comunicarea.

smyris       BC Collazen Energia Târgu Jiu, așa cum pare a se numi acum echipa de baschet, este datoare la capitolul comunicare față de fanii gorjeni. Vechiul site al clubului Energia a rămas împietrit la data de 20 aprilie 2016, când conducerea clubului anunța predarea manageriatului echipei de baschet către Krokos Nikolaus, un om de afaceri grec care, foarte probabil, intenționează să își dezvolte o parte din afaceri și pe plaiurile gorjene.

Deși cei pe care Krokos i-a desemnat să se ocupe de echipă au primis foarte multe, însă deocamdată prea puține se văd, iar suporterii gorjeni sunt lăsați fără niciun fel de informații despre ceea ce se întâmplă acum la club, de modul în care noua conducere intenționează să scoată echipa din criză. Noua conducere a promis un nou site, dar deocamdată nimic nu se întâmplă pe acel domeniu pe care Stathis Smyris și staff-ul său îl anunțau ca viitor site oficial al echipei. Nici măcar un cont de facebook sau o altă pagină de socializare nu a fost înființat, sau dacă a fost, încă nu a fost lansat, astfel că informațiile vin doar pe două surse. Una este contul de facebook al lui Stathis Smyris, acolo unde mai apar din când în când câteva postări cu fotografii ale biroului de la sala de sport și mesaje prin care ni se sugerează o atmosferă de lucru susținut. A doua sursă este site-ul din vestiar.ro, acolo unde articolele sunt semnate de Edward Stănescu, probabil unul dintre cei care vor lucra în viitor la Energia.

Petrovic și Howell, primele nume

Printre postările lui Smyris s-au regăsit și două anunțuri importante. Smyris a ales această cale pentru a face publice primele mișcări la nivelul lotului, asta în ciuda faptului că un club profesionist, așa cum pretind că vor să facă din BC Collazen Energia, procedează altfel. Cum de conferințe de presă pare să nu mai fie nevoie, în opinia noii conduceri, ne mulțumim și cu „telegramele” de pe facebook-ul conducătorului: „Joe Howell USA POS.2 23/11/1986 1.88 ex player of MBK SDU Nitra (Slovakia) Welcome to our Gorj family Joe !!”. Cam așa ar trebui să fie anunțat un nou jucător la o fostă câștigătoare a Cupei României, fostă medialiată cu bronz în România și în EuroChallenge în 2015?… Probabil că nu, să sperăm că este doar un început greoi!

Revenind la lotul Energiei, Joe Howell este al doilea jucător adus pentru viitorul sezon, primul fiind sârbul Nemanja Petrovic, cândva jucător și la Concordia Chiajna, pe vremea când aaceasta încă mai activa în Liga Națională de Baschet Masculin. Pe lângă cei doi stranieri, Energia pare să fi ajuns la înțelegeri și cu trei jucători localnici: Adrian Vlad, Alex Berca și Răzvan Bratoloveanu.

Astăzi așteaptă răspunsul federației

Dincolo de disfuncționalitățile cu care a început să funcționeze noul staff managerial al Energiei, echipa gorjeană așteaptă astăzi un răspuns din partea Federației Române de Baschet cu privire la acordarea unui wild card pentru gorjeni pentru a putea participa în sezonul 2016-2017 în Liga Națională. În funcție de răspunsul federației vor fi și deciziile pe care noul management al echipei de baschet le va lua. În eventualitatea în care Energia na juca în primul eșalon, aceasta trebuie să numească rapid un antrenor și să caute să mai transfere câștiva jucători străini de valoare. În schimb, dacă va trebui să joace în Liga 1, echipa ar putea fi lăsată pe mâna lui Claudiu Alionescu, cel care pare favorit la banca tehnică în acest scenariu.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.