RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Au cedat și contra penultimei clasate din 2.Bundesliga

/ 23 ianuarie 2016
Pandurii a jucat și al doilea meci de verificare din cantonamentul spaniol fără a găsi drumul spre victorie. În fața unei echipe ce se luptă pentru supraviețuire în 2.Bundesliga, Pandurii a cedat cu 2-1 marcând primul său gol „spaniol” abia în minutul 90 al celei de-a doua partide disputate.

tsvÎn compania nemților de la Munchen 1860, Edi Iordănescu a trimis pe teren din primul minut o echipă destul de aproape de ceea ce ar putea avea pe teren în partidele din play-off. În absența mijlocașilor defensivi Droppa și Mrzljak, menajați de tehnicianul Pandurilor și la acest joc, cuplul de la mijloc a fost format din Ropotan și Săpunaru, în vreme ce fundași centrali au fost aleși Vasco și Erico. Ultimul a evoluat până pe finalul primei reprize și a părăsit terenul de joc accidentat, problema brazilianului dându-i bătăi de cap tehnicianului, care încă nu a reușit să transfere niciun jucător pentru acest post pe care și așa îl considera descoperit.

După o primă ocazie care a aparținut pandurilor, Ciucur trimițând însă prea slab din interiorul careului pentru a-l suprinde pe Eicher în minutul 8, nemții au trecut în avantaj în urma unui corner. Liendl a centrat, Molders a reluat înalt cu capul, iar mingote a respins greșit, boxând balonul în propria poartă. Pandurii a continuat meciul fiind mult mai prezentă în jumătatea adversă, însă fără a punce cu adevărat în pericol poarta. Ciucur a fost singurul care a periclitat scorul de pe tabelă, acesta a șutat în minutul 26 din întoarcere, de la marginea careului, dar balonul a fost respins într-un corner ce a rămas fără rezultat. În afara acestei posesii, Pandurii nu a mai avut nimic notabil în prima repriză, care însă a mai bifat până la pauză și acea accidentare a lui Erico, înlocuit din minutul 44 de Vasiljevic.

Cei doi antrenori au făcut mai multe schimbări în repriza secundă, cel al nemților fiind însă mai inspirat. La o fază în care au colaborat trei nou intrați, Okotie, Bulow și Aycicek, ultimul a înscris din interiorul careului ducând scorul la 2-0 pentru Munchen 1860 în minutul 57. Edi Iordănescu a forțat jucând o perioadă și cu Hora și cu Wellington, însă fără prea mare succes. Abia în minutul 74 înregistrându-se o fază periuloasă la poarta nemților. Nicoară a pătruns în viteză pe banda stângă, a centrat prin fața porții, dar balonul a ajuns pe partea cealaltă, acolo unde Hora a șutat din unghi, dar balonul a fost deviat în corner. Ropotan a fost și el aproape de gol în minutul 83, dar lovitura liberă executată de acesta a fost respinsă de portarul echipei germane, Eicher neavând însă ce face la șutul de la 18 metri al lui Pițian, care a stabilit scorul final, 2-1 pentru Munchen 1860.

Acesta a fost ultimul joc amical disputat alături de Pandurii în cantonamentul din Spania pentru patru jucători din lotul lui Edi Iordănescu, Săpunaru, Răduț, Ropotan și Hora fiind de luni în subordinea lui Iordănescu senior, la echipa națională, în cantonamentul din Turcia. Pandurii va mai juca două meciuri amicale în Spania, primul fiind programat miercuri, 27 ianuarie, în compania cehilor de la Sparta Praga, în vreme ce ultimul se va disputa pe 30 ianuarie, contra rușilor de la Dinamo Moscova. Cantonamentul Pandurilor din Spania se va încheia pe 31 ianuarie, când echipa antrenată de Edi Iordănescu se va întoarce în țară pentru a intra în linie dreaptă cu pregătirea debutului sezonului de primăvară, primul adversar al gorjenilor fiind echipa preluată de Petre Grigoraș, ASA Târgu Mureș, echipă întărită în această iarnă cu Țucudean, Mutu, Marius Constantin, Gabi Matei, Laurențiu Buș și Ciolacu.

Pandurii Târgu Jiu – TSV Munchen 1860 1-2 (0-1)
Stadion „Los Barrios”, Cadiz

Au marcat: Pițian (min. 90) / Mingote (min. 10 – autogol), Aycicek (min. 57)

Pandurii: Mingote – Ungurușan, Vasco, Erico, Acsinte – Ropotan, Săpunaru – Ciucur, Nistor, Răduț – Hora. Au mai jucat: Stanca, Grecu, Nicoară, Pleașcă, Trifu, Wellington, Răuță, V. Munteanu, Pițian. Antrenor: Edi Iordănescu.

Munchen 1860: Eicher – Kagelmacher, Schindler, Mauersberger, Wittek – Claasen, Stahl, Liendl, Adlung – Karger, Mölders. Au mai jucat: Degenek, Vallori, Udukhai, Yegenolgu, Aycicek, Lacazette, Bülow,  Heinrich, Okotie, Mugosa. Antrenor: Benno Mohlmann.

Sursa foto: www.tsv1860.de

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.