Echipa de baschet a Energiei nu a avut la Belgrad meciul pe care și l-a dorit contra sârbilor de la OKK Beograd, asta pentru că jocul nu a ajuns la final , ci a fost suspendat în sfertul al treilea.
„Din păcate am întâlnit un arbitru care a stricat jocul. Acesta a lăsat jocul foarte dur, dar într-o singură direcție. Lucrurile puteau degenera, am oprit jocul după un fault foarte dur asupra lui Porter Troupe, se crease un meleu și am zis ca nu are rost să riscăm să ajungem la evenimente și mai neplăcute. În sfertul al treilea, când am decis să nu mai continuăm, noi aveam cinci oameni cu patru greșeli personale în vreme ce de partea cealaltă, cu toate că au jucat mult mai dur ca noi, situația faulturilor nu era nici pe departe conformă cu ceea ce se întâmplase pe teren. Este păcate pentru că nu am putut nici să facem o analiză pe ceea ce s-a jucat… Cred că am luat decizia corectă de a ieși de pe teren, altfel se ajungea la bătaie”, a declarat secundul Energiei, Claudiu Alionescu.
La sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă și duminică, Energia va avea două jocuri de verificare la București, trupa lui Constantinides având programate întâlniri cu Steaua și Dinamo.