RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Edi, nașul lui Napoli

/ 3 august 2015
Nicolo Napoli tinde să devină victima preferată a tânărului Iordănescu. Edi Iordănescu în conduce pe italian cu 2-0 în Liga 1 iar golaverajul e uriaș, 8-2. Cei doi s-au și contrat la final. Napoli a spus că nu vede Pandurii în play-off iar Iordănescu i-a arătat tabela.

 

Pe o vreme numai bună de fotbal, dar în fața unei asistențe extrem de scăzute, Pandurii a început ezitant meciul cu CSMS Iași. Construcția a suferit iar Iașul a știut să gestioneze situația.

Numai că Pandurii s-a dovedit extrem de pragmatică. Când jocul nu anunța nimic, Pandurii a marcat la prima situație de poartă. Anton a centrat perfect și Roman a înscris cu capul din 6 metri. Regimul tactic s-a schimbat, obligând Iașul să renunțe la defensivă și să caute golul. Dar golul a venit tot în poarta lui Grahovac. Momcilovic a scos un penalti, transformat de Roman din două încercări. Cu avantaj de două goluri, Pandurii a făcut pasul înapoi și Iașul putea reintra în joc. Ungurușan a degajat în propia bară o minge ce s-a plimbat prin careu și Grigorie a ratat singur cu portarul.

Pandurilor le-a mers din plin și în actul secund. Frăsinescu a ratat cu capul din 6 metri și Hora a înscris pentru 3-0. La acest scor, Edi Iordănescu și-a scos oamenii de bază, Anton, Nistor și Hora, dar echipa a gestionat bine finalul.

Edi Iordănescu își mai trece în palmares o victorie în fața italianului Nicolo Napoli, scorul întâlnirilor directe dintre cei doi fiind 2-0. Pandurii lui Iordănescu jr au învins Iașul în primăvară cu 5-2 iar acum cu 3-0.

Pandurii: om cu om

Mingote: Prestație OK. Nici nu a avut mingi periculoase și a gestionat foarte bine toate fazele de la poarta sa.

Ungurușan: Cel mai periculos om…al ieșenilor. A lovit bara porții lui Mingote, într-o încercare disperată de degajare. Altfel, și-a făcut treaba perfect.

Vasco: Tot mai stăpân pe el, a ieșit pentru prima dată cu mingea la picior până în preajma careului advers. S-a complicat o singură dată când a pasat greșit în preajma careului său, dar ieșenii au finalizat peste poartă. A blocat cu pieptul un șut puternic al oaspeților. Iese constructiv din apărare, un mare plus pentru el.

Șandru: Lipsit de plasament și de marcaj. Iașul a aruncat două mingi în spatele lui, una ratată de Grigorie, alta blocată de Vasco. În loc de degajare a înălțat o minge în preajma propriului careu. A pasat la un adversar, noroc că mingea a sărit din acesta în out de poartă.  Cu un astfel de fundaș central e mare minune că Pandurii a terminat 3 jocuri fără să primească gol.

Momcilovic: Hotărât în defensivă, intrări la sacrificiu când e nevoie și când nu e nevoie. A încasat al treilea galben în 4 etape, tot atâtea câte încasase tot sezonul trecut. La primul galben va fi suspendat. A scos penaltiul din care Pandurii s-a desprins.

Anton: A controlat mijlocul, a încercat să ordoneze jocul, a centrat perfect pentru primul gol al lui Roman. Încă deficitar la șutul de la distanță.

Mrzljak: Peste tot, în defensivă. A respins centrări, a blocat, a intrat la sacrificiu. Cu pasa e mai greu. A făcut o cursă impresionantă și după 50 de metri a pasat la adversar într-o situație de egalitate numerică. Dacă crește nivelul în jumătatea adversă poate fi un jucător indispensabil pandurilor.

Răduț: Săracu’ Pirlo… A început pe banda dreaptă, a continuat pe stânga și a terminat meciul ca mijlocaș ofensiv în fluierăturile tribunei. De când a fost botezat Pirlo de către Narcis Răducan a uitat fotbalul. Incapabil să dea o pasă simplă de câțiva metri, darămite să creeze o fază periculoasă. Un plus cât de cât pe faza defensivă unde s-a repliat și a băgat piciorul.

Nistor: Agresiv în sensul bun al cuvântului, dă tonul la presing de fiecare dată. Un punct forte în axul central. Și-a încercat și șutul de la distanță, fără succes.

Hora: În creștere, parcă se simte mai mult în jocul echipei. Nu a ezitat să șuteze de la distanță, de câteva ori periculos, a și marcat primul său gol în tricoul pandurilor. A știut să scoată o lovitură liberă de la 25 de metri, irosită de Răduț. Din ce în ce mai bun.

Roman: Omul meciului. Două goluri și o pasă de gol plus un efort imens. E nasul ieșenilor, marcându-le 5 goluri în 2015. Și-a revenit la timp. Dacă persista în evoluții slabe și-ar fi pierdut locul de titular în curând, acum că a sosit și Wellington. Așa rămâne opțiunea numărul 1.

Pițian: Un pic mai bine decât cu Steaua. Nici presiunea adversarului și a scorului nu a mai fost aceeași. A intrat la 3-0. Dacă recuperează și dă pas la colegul cel mai apropiat e ok.

Ciucur: Din punct de vedere fizic pare viguros. A făcut o cursă bună, nefinalizată cu gol. Poate ar merita mai multe minute.

Nicoară: Oprit de arbitrii în mod eronat, când scăpase singur cu Grahovac. A mai avut o șansă în careul adversar dar a fost indecis, nici nu a șutat nici nu a pasat.

www.sportingorj.ro
Comentează!

1 Comentariu până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.