Acesta îl va înlocui pe Christoforos Livadiotes în postura de antrenor secund.
Energia Târgu Jiu mută și la nivelul băncii tehnice. Gorjenii vor continua alături de Antonis Constantinides și Claudiu Alionescu, dar s-au despărțit de Christoforos Livadotes, cipriotul ocupând funcția de antrenor secund după plecarea lui Bojan Hristovski. Livadiotes a fost numit antrenor principal la Keravnos pentru următorii doi ani, astfel că a lăsat postul ocupat la Târgu Jiu vacant, nu pentru mult timp însă.
Ioannis Diamantakos va fi, începând cu sezonul 2015/2016, ajutorul lui Constantinides pe bancă. Acesta este grec, dar a studiat în România, la Cluj. În trecut, Diamantakos a lucrat la formațiile feminine din Cluj și Arad, din postura de secund, iar mai apoi ca principal la ICIM Arad.
De asemenea, Ioannis a pregătit și naționala de fete under 20 a României, fiind în ultimii trei ani antrenor principal la o grupare din liga secundă a Greciei. El are 40 de ani și este specialist în pregătire fizică.
Banca tehnică a Energiei va fi alcătuită din Antonis Constantinides, Claudiu Alionescu, Ioannis Diamantakos, plus maseurul Vasile Popescu și kinetoterapeutul Alin Drondoie.