RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Tal Omer: „Energia beneficiază de aportul unor fani extraordinari”

/ 22 ianuarie 2015

Ultima achiziție a Energiei a ajuns în cursul acestei săptămâni la Târgu Jiu.

12211_10151244730477752_423446452_n

Tal Omer, jucătorul legitimat zilele trecute de câștigătoarea Cupei României, a sosit deja în orașul lui Brâncuși și, conform spuselor sale, este gata să pună umărul la viitoarele succese ale Energiei. Într-o declarație acordată în exclusivitate site-ului nostru, Omer a vorbit despre mutarea la singura reprezentantă a României în EuroChallange, confirmând faptul că Tal Karpelesz, conaționalul său, a avut un rol important în decizia pe care a luat-o: „Ei bine, înainte de a ajunge aici, am vorbit cu Tal, știu că, în România, este un campionat puternic, cu echipe foarte bune. Energia este o echipă minunată, unde poți juca baschet. De asemenea, știu că beneficiază de aportul unor fani extraordinari. Voi încerca să ajut noua formație acolo unde antrenorul îmi va cere să o fac, în special, în faza defensivă. În momentul în care am avut ofertă de la echipa la care joacă Tal Karpelesz, am acceptat.”

Pe de altă parte, debutul lui Tal Omer în maioul Enegiei nu va veni la meciul din Banat, contra Timișoarei, deoarece israelianul nu a primit încă pașaportul românesc. Acesta a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2014-2015 cu formația olteană.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.