O nouă contraperformanță pentru Pandurii! Echipa gorjeană a pierdut pentru prima dată în Liga 1 în fața lui U Cluj, scor 0-2. Cristocea (min. 42) și Kovacs (min. 81) au semnat victoria istorică a „șepcilor roșii” pe Cluj Arena. Pandurii a reintrat în locurile retrogradabile, pe locul 13.
Cu Petre Grigoraș tot în tribune, Pandurii a întrerupt seria celor două victorii consecutive (2-1 cu Pâncota, în Cupă și 4-0 cu Oțelul, în Liga 1) pe Cluj Arena. Grigoraș și-a condus echipa din înaltul tribunei iar pe bancă a luat loc Mihai Prunariu, conducătorul incapabil să facă apel la sentința de 4 etape a antrenorului. Conducerea se dovedește incapabilă și să obțină dreptul de joc al atacantului Smrekar, sosit la Târgu Jiu de mai bine de o lună, Pandurii făcând deplasarea la Cluj cu doar 17 jucători. Și jucătorii s-au contaminat parcă de la șefi și au făcut un meci slab.
Petre Grigoraș a folosit un sistem pe care nu-l agrea, 4-4-2 dar, probabil, prestația celor două vârfuri, Roman și Matulevicius din runda trecută, l-au obligat să-și clace pe inimă, precum și absențele din lot. Lipsa lui Răduț a fost evidentă, mijlocul fiind lipsit total de creativitate. Ocaziile au venit numai prin șuturi de la distanță și faze fixe.
Pandurii nu au jucat nimic în prima parte, dar golul încasat pe final de prim act i-a obligat să iasă mai mult la joc. Ocaziile create, puține de altfel, au fost ratate cu nonșalanță, astfel că oltenii încasează prima înfrângere în fața „șepcilor roșii” în istoria disputelor din Liga 1.
Cum au evoluat oltenii pe Cluj Arena în 4-4-2
Stanca: Ocrotit de noroc în minutul 1 când Viveiros a lovit bara cu un lob superb. A sărit în gheata aceluiași Viveiros mai târziu și a evitat un gol ca și făcut. A ieșit de multe ori în afara careului pentru a juca mingea cu piciorul, procedeu care l-a trădat o dată, U Cluj creându-și o ocazie mare de gol. Și la faza primului gol a ieșit cam nehotârât, iar adversarul l-a lobat. Golul doi a fost imparabil.
Pleașcă: Joc bun defensiv. În partea a doua a avut de acoperit toată banda și a fost nevoie de un efort uriaș. A reluat cu capul o minge care s-a dus în bară în ultimele minute.
Eric: Călcâiul lui Achile din defensiva oltenilor. Se elimină foarte ușor în duelurile 1 la 1, atacând de multe ori decisiv. Și primul gol s-a dezvoltat datorită unei indeciziii ale brazilianului.
Elton: A jucat două roluri și în acest joc. Fundaș în prima repriză și mijlocaș în cea de-a doua. Ca fundaș a fost la înălțime, ca mijlocaș a fost destul de reținut și nu a urcat foarte mult. A avut și o șansă mare de gol, din corner, în primele minute.
Momcilovic: Și-a făcut treaba foarte bine pe faza defensivă, dar și în atac a urcat mult și a centrat de multe ori periculos.
Buleică: Invizibil în joc. Responsabil cu cornerele, destul de bine bătute și cam atât. A rezistat doar o repriză.
Anton: Activ, dar a închis târziu în fața lui Cristocea la primul gol. A șutat mult de la distanță, dar la construcție a fost foarte reținut. Schimbat din rațiuni tactice.
Nistor: S-a remarcat doar cu câteva șuturi de la distanță, rezolvate de Veselovsky. Frânarul echipei, alături de Anton, în loc să limpezească jocul. Și el și Anton au fost depășiți total în prima repriză iar mingile nu au ajuns deloc la atacanți.
Nicoară: Inexistent, ca și Buleică. Nici nu a avut mingi utile, dar nu s-a văzut prea tare, fiind schimbat la pauză.
Roman: Nu a atins mingea în primele 20 de minute. A fost obligat să coboare foarte mult să joace mingea. Când a avut mingea în careul advers nu s-a descurcat. A ratat o ocazie imensă de a relansa jocul. Nu a fost în stare să împingă mingea în poartă din câțiva centimetri.
Matulevicius: A prins tricolul de titular după multă vreme dar nu a făcut mare lucru să-l păstreze. Atacant care preia în terenul advers și joacă cu fundașii proprii! Asta spune multe. Ratare uriașă cu capul la 0-1. A reluat din 6 metri pe lângă poartă, din plonjon, central, iar apoi, la 0-2, a luftat pe o mingea care scria gol.
Mevlja: Debut pentru noua achiziție a pandurilor în Liga 1. A făcut cuplu cu Erico și a fost depășit la o centrare, în ciuda înălțimii. Noroc cu atacantul advers că a reluat aiurea. Timid, îi e frică să verticalizeze și a pasat doar în lateral. Prea puțin!
Shalaj: A dinamizat jocul pandurilor. A creat pericol la poarta adversă și de pe dreapta și de pe sâtnga. A centrat perfect pentru Matulevicius la 0-1 dar degeaba. Și-a trecut în cont și un șut bun scos inextremis de un fundaș advers. A încasat și un galben pentru ținere din spate.
Predescu: Era cât pe ce să se termine meciul și să nu apară deloc la rampă. A obținut, însă o lovitură liberă din preajma careului, executată tot de el în zid. Revenirea sa e greoaie.
Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu 2-0 (1-0)
Stadion „Cluj Arena”, Cluj Napoca, spectatori: 2.000
Au marcat: Cristocea (min. 42), Kovacs (min. 81)
U Cluj: Veselovski – Ciupe, Ninu, Skvorc, Mușat – Lungu, Bucșă – Viveiros (min. 76 Ceppelini), Cristocea (min. 80 Kovacs), Achim (min. 51 Paulinho) – Gravenberch. Antrenor: George Ogăraru.
Pandurii: Stanca – Pleașcă, Elton, Erico, Momcilovic – Buleică (min. 46 Mevlja), Anton (min. 72 Predescu), Nicoară (min. 46 Shalaj) – Roman, Matulevicius. Antrenor: Petre Grigoraș.
Cartonașe galbene: Achim (min. 39), Bucșă (min. 44), Cristocea (min. 55), Ceppelini (min. 85), Paulinho (min. 90) / Shalaj (min. 56)
Arbitri: Istvan Kovacs – Mircea Grigoriu, Bogdan Gheorghe.
CRISTI PEPTAN fi obiectiv si analizeaza si antrenorul,pentru ca el face echipa,el motiveaza echipa(nu si acum) si tot el tolereaza jocul fara obiectiv al unor vedete ca nistor,nicoara,fratii elton sau anton.Cum poti juca cu 2 atacanti (1 si jumatate)si fara mijocasi in deplasare,suntem cumva barcelona sau federer cum ii place lui grigoras.Jucam fotbal de maidan,fiecare face ce vrea,o pasam la misto,nu avem determinare si tot asa….
Realista insa evaluarea ta Cristi dar daca grig nu vede,nu vede si gata…..din aceasta cauza nu mai este grigoras de mult timp ,,cel mai tare din oras”….a ajuns o marioneta si paleste in fata unor supervedete ca nistor,radut,eric,nicoara sau altii…..
Cred ca unii au jucat si pentru parvulescu sau ana-maria reghe,judecand dupa atitudine si indolenta…RUSINE
Ati putea folosi titlul asta in continuare la toate sporturile.
…golul doi imparabil …Dar Stanca a fost surprins iesit din poarta cativa metri …Daca era pe linia portii cred ca putea evita golul ! Avem la Pandurii pe Negrila , portarul selectionatei under 19 a Romaniei …Daca Iker Casillas a debutat la REAL MADRID la 18 ani , acest Negrila n-ar putea debuta la Pandurii la aceeasi varsta ? Un antrenor mare se remarca si prin curajul de a lansa tineri de perspectiva .Stanca la 34 de ani deja e expirat …