Energia Pandurii, cinci victorii consecutive în Liga Națională!
/ 16 martie 2014 In CS Energia,HandbalEnergia Pandurii Târgu Jiu pare a fi într-o formă bună înaintea play-off-ului, trupa lui Liviu Andrieș bifând al cincilea succes consecutiv în Liga Națională, sâmbătă fiind rândul celor de la Potaissa Turda să plece învisă de la Târgu Jiu, scor 28-25 (16-14).
Păiuș, Asoltanei, Ilieș și Roman au văzut meciul din tribună, iar Enache a fost pe bancă, fără însă a-și putea ajuta echipa și în teren, așa că Andrieș a avut o paletă restrânsă de opțiuni la acest meci: „Toată echipa a făcut un meci bun azi. Am avut şi puţine soluţii pe bancă. Cei care au intrat, au jucat aproape tot meciul şi au făcut-o foarte bine. Este meritul băieţilor pentru această victorie, pentru cele trei puncte importante”, a declarat antrenorul echipei gorjene.
La meciul dintre Energia și Potaissa Turda a luat loc în tribună și noul președinte al Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu.
Energia Pandurii Târgu Jiu – Potaissa Turda 28-25 (16-14)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 650
Energia: Şelaru (18 intervenții), Antonaru (4 intervenții), Juzbasic – Apolzan (8), Dinescu (5), Acatrinei (5), Liberţ (5), Giotoiu (4), Dragnea (1), Enache, Mazilu, V. Popescu, Mledenciu. Antrenor: Liviu Andrieş.
Potaissa: Szopka (5 intervenții), Varo (6 intervenții), Coman – Dediu (6), Cîmpan (5), R. Marian (4), Adomnicăi (4), Lazăr (2), Savic (2), Bursuc (1), Ştef (1), Alisie, Ignat, Pavel, Răzvan, Rogoz, Ţigănaşu. Antrenor: Horaţiu Gal.
Arbitri: Robert Harabagiu / Silviu Stănescu.
www.sportingorj.ro