Nu puține au fost situațiile în care Pandurii a avut probleme în primele etape de după pauzele de vară sau iarnă și nu au putut folosi chiar din primul meci jucătorii proaspăt transferați. De această dată însă, se pare că toți cei transferați în această iarnă vor avea drept de joc pentru primul meci din 2014.
„Nu avem probleme la legitimarea jucătorilor nou sosiți. Am deja carnetul lui Gliwa, l-am legitimat, și pe Bud, și pe Dan Nistor”, spune președintele gorjenilor. Eugen Pîrvulescu mai are de rezolvat o singură problemă, însă acolo mai are de așteptat doar o decizie de la Comisia pentru Statutul Jucătorului: „La Bratu mai e o mică problemă. El va fi declarat liber de către comisie. El a ajuns la o înțelegere cu Steaua, dar documentul trebuie să treacă prin comisie”, a declarat Eugen Pîrvulescu, președintele Pandurilor.
Bratu vine ca jucător liber de contract de la Steaua, Gliwa a fost transferat din Polonia de la Zaglebie Lubin, Nistor s-a întors de la Evian, sub formă de împrumut până la vară, iar Bud a fost adus de la Gaz Metan Mediaș. Acestor sosiri, Pandurii le-a răspuns și cu câteva despărțiri. Eric a fost subiectul unui transfer afară, la saudiții de la Al Ahli, Lazar a fost trimis sub formă de împrumut la FC Botoșani, Rada a plecat sub aceeași formă la U Cluj, lui Diego Rubio i-a fost reziliat contractul de împrumut de la Sporting Lisabona, iar Adrovic nu mai este pe lista lui Pustai și este liber să plece. Fără să plece până în vară, când îi expiră contractul, dar cu șanse minime de a mai evolua în retur, pare a fi Călin Cristea, lăsat acasă pe perioada celui de-al doilea cantonament, motivul oficial fiind o accidentare suferită de mijlocașul alba-iulian.
www.sportingorj.ro