Golghetereul Pandurilor, brazilianul Eric de Oliveira, își va petrece sărbătorile de iarnă acasă, în Brazilia, asta deși mărturisește că i-ar fi făcut mare plăcere și să rămână în România.
„Fiul meu este acum prea mic pentru a înțelege ceea ce se întâmplă, așa că am ales să mergem în Brazilia acum, iar la anul să plecăm în colindat în România, să vedem mai bine cum este cu tradițiile de aici”, a declarat Eric înainte de plecarea sa spre Brazilia. Jucătorul adus în vară de la Gaz Metan Mediaș mărturisește și că o parte din tradițiile legate de Crăciun sunt comune, poate doar condițiile meteo diferă cel mai mult: „Eu voi sta la căldură! Voi aveţi zăpadă, eu merg la plajă! Să ştiţi însă că în Brazilia se acordă o mare importanţă Crăciunului. La ora 12.00 se spune o rugăciune, se face o masă mare, apoi mergem la prieteni şi vecini pentru a ne ura sărbători fericite; practic, un fel de colind. Şi noi tăiem porc, dar nu mâncăm şoriciul. Şi mărturisesc că după ce am aflat în România de asta, eu 6 ani am zis «şorlic» şi nu m-a corectat nimeni! Abia după ce am văzut la TV, mi-a fost ruşine şi m-am corectat şi eu. Legat de tăiatul porcului, şi în familia mea se respectă tradiţia, chiar îmi plăcea când eram mai tânăr să mă uit la bunicul meu cum pregătea totul. Eu nu mă apropiam de porc nici când era deja tăiat, îmi era frică. Apoi urma pomana porcului, exact ca aici în România”, a mai declarat jucătorul carioca ce își dorește ca în cel mai scurt timp să poată să-și spună că este român cu acte în regulă.
Legat de felul în care se sărbătorește în Brazilia, Eric a spus că petrecerile sunt non stop: „Acolo se petrece două zile și două mopți fără încetare! Am ales să petrecem acasă, acolo unde voi avea invitați câțiva prieteni foarte buni împreună cu familiile lor. În această perioadă organizăm între noi și un meci de fotbal între căsătoriți și necăsătoriți. E cam greu pentru căsătoriți. Îi am în echipă pe cei cu burtă, pe cei mai bătrâni, așa că eu trebuie să alerg mai mult, pentru că avem și npi ambițiile noastre, trebuie și acolo să batem. În plus, la necăsătoriți joacă și mulți copii, care joacă cu mai multă ambiție știind că joacă împotriva unui jucător profesionist”, a povestit Eric.
www.sportingorj.ro