RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Andrieș, mulțumit doar de cele trei puncte câștigate

/ 21 noiembrie 2013

Meciul cu CSM București a dezvăluit noi carențe ale jocului Energiei, unele dintre ele fiind puse de antrenorul Liviu Andrieș pe seama faptului că s-a jucat la scurt timp după partida de la Turda.

1„Sunt puțin cam mult nemulțumit de evoluția unor jucători. Din păcate… Știam că așa ni se va întâmpla pentru că suntem o echipă care nu poate să țină pasul cu jocurile din trei în trei zile. Am avut un meci foarte greu, dar, până la urmă este o victorie. Am câștigat trei puncte și putem spune că și evoluția echipei din București a fost una de apreciat”, a declarat Andrieș la finele meciului Energia – CSM București, meci câștigat de gorjeni cu 30-28 (15-15). Tehnicianul s-a plâns de faptul că destul de multe lucruri nu au mers bine în echipa sa și mai ales de evoluția lui Acatrinei, de la care așteaptă să revină la forma din startul campionatului: „Nu ne-a mai ținut acum nici poarta, dar nu numai poarta… Până acum spuneam că Acatrinei este un jucător determinant pentru jocul echipei și îl felicitam, dar de trei etape Acatrinei este tot cu capul la echipa națională. Trebuie să-și revină. Avem un joc deosebit de important la Timișoara, iar noi depindem de jocul interilor”, a mai spus Andrieș.

Energia Pandurii Târgu Jiu va juca duminică, la Timișoara, cu U Politehnica Timișoara, meciul fiind programat la ora 13:00 și transmis în direct de DigiSport 2.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.