RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Paul Anton: „În 1998 mă jucam în fața blocului, aveam 7 ani și abia începeam fotbalul”

/ 14 noiembrie 2013

Unul dintre cei mai apreciați jucători ai momentului de la Pandurii, Paul Anton, va privi cu maximă atenție meciul echipei naționale și speră ca România să obțină biletele pentru Rio, mijlocașul recunoscând că și el, ca mai toți jucătorii, visează la o prezență la Campionatul Mondial.

IMG_9232„Sper să ne calificăm. Avem o echipă mai tehnică, dar grecii sunt foarte periculoși și mai puternici. În preliminarii, din câte știu, au primit doar patru goluri. Va fi un meci foarte dificil, de luptă, dar sper să ne calificăm”, spune Anton despre felul în care vede dubla confruntare cu echipa națională a Greciei. Acesta mărturisește că visează la prezența la Rio, însă recunoaște în același timp că sunt și alți concurenți pe post care și-ar merita locul în lotul lui Pițurcă pentru competișia supremă a fotbalului mondial: „Nici nu mă pot gândi acum ce-ar însemna să merg la Rio. Ar fi un vis împlinit. Oricine-și dorește să meargă la un campionat mondial, dar eu, deocamdată, n-am nici măcar o selecție la echipa națională și cred că sunt alții care se gândesc la un campionat mondial și pe merit. Eu le țin pumnii și le urez baftă”, a mai spus jucătorul Pandurilor.

Anton face parte din generațiile care au prins prea puține momente de glorie pentru fotbalul românesc, iar ultima participare a naționalei tricolore la un Campionat Mondial l-a găsit chiar la startul carieri: „În 1998 eram prin fața blocului. Știu că era o vecină care mi-a adus un album cu Campionatul Mondial din 1998, atât mai știu. Eram prin fața blocului, mă jucam, eram copii, aveam 7 ani și abia atunci începeam fotbalul”, a mai declarat mijlocașul despre care se spune că Steaua și Fiorentina ar fi interesate.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.