RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii II – CSU Craiova în Cupa României

/ 20 august 2013

Turul IV al Cupei României va programa două meciuri interesante în care vor fi angrenate echipe din Gorj, Pandurii II Târgu Jiu și Minerul Motru căutând drumul spre fazele superioare ale competiției.

pandurii II bucurie golPandurii II Târgu Jiu va juca pe teren propriu în compania unei echipe cu pretenții, candidată anunțată la promovarea în Liga 1, CS Universitatea Craiova, echipa susținută de Primăria din Bănie. La echipa antrenată de Eric Linkar evoluează și un jucător al Pandurilor, Albert Voinea, jucător care va evolua la gruparea doljeană sub formă de împrumut în acest sezon.

Cea de-a doua echipă gorjeană ce va juca în această fază a competiției este Minerul Motru, care va juca în deplasare, la Brad, în Hunedoara, cu Armata Aurul Brad, trupa lui Fane Nanu fiind favorită la calificarea în turul următor.

Meciurile din faza a IV-a a Cupei României la fotbal sunt programate a se desfășura marți, 27 august, cu începere de la ora 17:30. Înaintea fazei 16-imilor va mai avea loc un singur tur, faza a V-a, în care vor intra în competiție alături de cele 19 echipe ce se vor califica din faza a IV-a și celelalte 9 echipe care vor evolua în acest sezon în liga a 2-a și nu au intrat încă în competiție.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.