RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Campioana Gorjului vrea mai sus

/ 18 iunie 2013

După cel mai bun sezon din istoria clubului, încununat cu primele două trofee obținute la nivel județean, Știința Turceni visează cu ochii deschiși la o promovare istorică în al treilea eșalon fotbalistic, o promovare care, la prima vedere, le pare la îndemână.

campioanaȘtiința Turceni privește cu multă încredere meciul de baraj cu Universitatea Petroșani, un meci după care speră ca echipa să devină una afiliată Federației Române de Fotbal, adică angrenată Liga a 3-a, acolo unde FRF este cea sub care se desfășoară competiția. Echipa s-a deplasat în orașul lui Cristi Chivu încă de luni, iar directorul sportiv al echipei gorjene spune că optimismul este starea de spirit care caracterizează acum Știința Turceni: „Suntem cu moralul ridicat, am vizionat câteva meciuri ale lor și cred că suntem peste ei. Într-o zi normală, dacă jucăm fără să facem mari erori, ar trebui să învingem și să promovăm.Nu ne lipsește decât Lupșoiu, care s-a accidentat urât, la genunchi, în turul semifinalei cu Petrofac Țicleni. În rest, întregul lot este valid”, a declarat Vali Modrea.

200

de suporteri ai Științei sunt așteptați să însoțească echipa în cea mai importantă deplasare din istoria clubului din Turceni.

Vor performanțe

Locul 2 în campionat și finalistă în Cupa României în 2012, Știința Turceni a făcut câte un pas în față în ambele competiții disputate la nivel județean. Echipa din Turceni a câștigat cupa și campionatul, dar acum vrea mai mult: „A fost ceva ce n-a mai fost niciodată la Turceni. Sunt primele două trofee pe care clubul le-a obținut în istoria sa. Toată lumea, de la suporteri la primar, toată lumea e bucuroasă, dar în același timp și încrezătoare că vom reuși să promovăm în liga a 3-a”, a mai declarat Vali Modrea.

Mihai Prunariu, președintele AJF Gorj, a fost prezent la meciurile în care Știința Turceni a câștigat cele două trofee, la premierea pentru titlul de campioană a Gorjului și la finala Cupei României câștigată în fața Gilortului, și spune că are mare încredere în promovarea echipei gorjene în Liga a 3-a: „E o echipă bună, cu o conducere bună și cu oameni care pot sprijini financiar fotbalul din Turceni. Cred că Știința Turceni pleacă cu șanse reale de a câștiga meciul de baraj și că din sezonul următor va evolua în liga a 3-a”, a declarat șeful AJF Gorj.

Cu primarul lângă echipă

Echipa din Turceni se bucură de sprijinul primarului din localitate, Dumitru Gîlceavă fiind alături de echipă și din punct de vedere finaciar. „Toate promisiunile financiare făcute de domnul primar Gîlceavă au fost onorate. S-a bucurat împreună cu noi pentru cele două trofee cucerite și va fi alături de noi și la meciul de baraj de la Reșița. Nu ni s-a stabilit o primă pentru acest meci, dar acum ne gândim doar la joc, la promovarea pe care o dorim”, a declarat directorul sportiv al echipei din Turceni, Vali Modrea.

primar turceni

Șicane pe axa Petroșani-Reșița

Echipa antrenată de Viorel Cojocaru nu a primit acceptul oficialilor de la AFCM Reșița, cei care au în grijă Stadionul „Mircea Chivu”, gazda acestui meci de baraj, de a se antrena pe acest teren: „Ne vom antrena doar pe stadionul „Muncitorul” pentru că nu am fost primiți pe Stadionul „Mircea Chivu”, indiferent de ora la care am fi făcut antrenamentele. Nici măcar un antrenament oficial se pare că nu vom fi lăsați să facem. Au invocat cei de acolo că au un protocol, o exclusivitate sau ceva de genul acesta, cu cei de la Petroșani”, a declarat Vali Modrea.

Lotul deplasat de Știința Turceni la Reșița:

Portari: Geică, Bădan
Fundași: Apetroaie, Niculeasa, B. Dolcescu, Bătrînca, Olteanu, Vîrlan
Mijlocași: Butoi, A. Dolcescu, Barbu, Călin, Gîlceavă, Agarafinei
Atacanți: Ficioru, Simcea, Mondescu, Călugăru
Antrenor: Viorel Cojocaru
Președinte: Lucian Mărgineanu
Vicepreședite: Ion Păuna
Director sportiv: Vali Modrea.

Gorjul, trei promovări în ultimii 5 ani
2008 / Jiul Rovinari – Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea (VL) 4-0
2009 / Ralbex Turcinești – Agromec Șimian (MH) 2-0
2010 / Petrolul Țicleni – CSM Slatina (OT) 0-4
2011 / Ralbex Turcinești – SC Sopot (DJ) 3-2
2012 / Petrofac Țicleni – Muncitorul Reșița (CS) 1-2

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.