Mijlocașul bun la toate al Pandurilor, Călin Cristea, adesea folosit de antrenorul Cristi Pustai pe posturile pe care le are descoperite, consideră că echipa gorjeană are un program dificil, dar speră într-o calificare în cupele europene.
„Mai sunt două meciuri, dacă ne vom câştiga punctele la final vom fi pe locul 2. Important va fi meciul de la Chiajna şi să ne consolidăm locul 2. Programul nu ne avantajează, luni la Chiajna, miercuri cu Astra, se acumulează şi o oarecare oboseală. Important să câştigăm la Chiajna, să luăm 3 puncte şi să avem moral meciul cu Astra. Ne dorim victoria, mergem încrezători, vrem victoria”, a declarat Călin Cristea despre ultimele partide ale Pandurilor din acest sezon, partide care pot conduce trupa gorjeană, în premieră, în cupele europene.
În legătură cu postul pe care va juca în următoarea etapă, Călin Cristea spune că va evolua pe postul pe care Cristi Pustai îi va cere să-l acopere, la Chiajna fiind cea mai probabilă soluție de înlocuire la închidere pentru Paul Anton: „Cel mai bine mă simt pe teren. Joc oriunde. O să joc pe ce post îmi va cere antrenorul. O să îmi fac datoria. Se poate spune că sunt două meciuri importante şi pentru mine şi pentru Pandurii. Avem un obiectiv și sper să-l realizăm”, a mai declarat Cristea, care a jucat în acest sezon fundaș stânga, aripă stânga sau dreapta, dar și ca mijlocaș la închidere.
www.sportingorj.ro
Lasa ,ca daca meritati sa jucati in Europa Ligue, s-o faceti pe propiile evolutii ,nu prin indirecte!Acum daca Cfr s-a calificat in finala si o si castiga pandurii nu merg in cupele europene decat daca bat in astea ultime 2 meciuri…Daca merita `saru-mana` ,daca nu adio si un `praz verde`…
cel mai bucuros este condescu – blatistul a scapat de carcote nu mai trebuie sa faca stadionul!!!!!!!!