Energia a fost foarte aproape de a detona bomba în sferturile de finală ale Cupei României la handbal, competiție care se desfășoară în aceste zile la Brașov, campioana HCM Constanța impunându-se abia în ultimele minute de joc cu scorul de 25-23 (11-14).
Energia a evoluat curajos și a condus pe tabela de marcaj până aproape de final. Cel mai mare avantaj avut pe tabelă de gorjeni a fost de șase goluri, 6-12 arătând tabela în minutul 24, la cabine intrându-se cu scorul de 11-14. Și în repriza secundă Energia a continuat să joace la un nivel ridicat, dar pe final s-a văzut diferența de lot și de valoare, astfel că HCM Constanța a preluat conducerea, scor 23-22, cu șapte minute înainte de final. Trupa lui Andrieș a pierdut și pe mâna ei, în a doua jumătate a reprizei secunde ratându-se două aruncări de la 7 metri și alte două aruncări de pe semicerc, dar și cu o mână subtilă de autor din partea arbitrilor, care au judecat pe final două faze identice cu unități de măsură diferite.
HCM Constanța – Energia Pandurii Târgu Jiu 25-23 (11-14)
Sala Sporturilor, Brașov
HCM Constanța: Popescu (9 intervenții), Stănescu (4 intervenții), Șimicu (8), Val (3), Criciotoiu (3), Sabou (3), Toma (2), Sadoveac (2), Dragicevic (1), Stavrositu (1), Angelovski (1), Humet (1),Cutura. Antrenor: Zvonko Sundovski
Energia: Jelovcan (12 intervenții), Motoi, Rădulescu, Asoltanei (8), Păiuș (5), Mazilu (3), Apolzan (2), Enache (2), Dragnea (1), Giotoiu (1), Mledenciu 1, V. Popescu, Roșca, Ilieș. Antrenor: Liviu Andrieș
Arbitri: Ionuț Barbu și Adrian Manafu.
www.sportingorj.ro