Începutul performanţei la Pandurii se leagă și de numele lui Cătălin Trofin, fostul fundaş al formaţiei gorjene făcând parte din generaţia ce a reuşit acea promovare istorică din 2005.

Deşi este născut în Moldova, Trofin a luat drumul Gorjului încă de la o vârstă fragedă şi a rămas pe meleagurile lui Brâncuşi până astăzi. Antrenor principal de câțiva ani la Jiul Rovinari, „Bobi” Trofin, cum era alintat de colegii de echipă, îşi dezvăluie propria lui poveste, care include trecutul legat de Pandurii, și vorbește deschis despre viitorul echipei cu care a ajuns până în prima ligă.

Reporter: Cum stai cu repertoriul oltenesc după atâţia ani petrecuţi prin Gorj? Unii ar spune că eşti un adevărat gorjean…
Bobi Trofin: Păi, doar sunt aici de la vârsta de 6 ani, deci pot să zic să sunt gorjean aproape 100%! Chiar dacă părinţii mei s-au întors în Moldova, eu am rămas aici şi din prisma meseriei, dar şi a familiei. Practic, mi-am început viaţa aici şi am şi continuat-o.

Rep.: Îţi mai aduci aminte cum ai ajuns aici?
B.T.: Eu sunt născut în Vatra Dornei, tata lucra acolo la mina de sulf şi pe timpul acela se făceau mai mereu detaşări. Iar tata a prins un contract pe trei ani la Rovinari, iar la un an după asta ne-am şi mutat aici. Între timp şi mama şi-a găsit servici în Gorj. Iar legat de fotbal, eu am început să joc la juniorii echipei de Divizia C din Rovinari, între timp s-a transformat în Minerul Rovinari şi am promovat la echipa mare la seniori. După aceea s-a făcut fuziunea cu Pandurii, la Divizia C. Țin minte că aveam 18 ani când am promovat la echipa mare… Şi de atunci, până în 2006, am rămas la Pandurii. Am prins două promovări cu această echipă, deci două salturi în carieră.

Rep.: Dacă ar fi să faci o comparaţie între generaţia ta de la Pandurii şi cea actuală, cam care ar fi aceea?
B.T.: Păi acum te gândeşti automat la cupe europene, atunci ne gândeam doar la salvarea de la retrogradare. Bine, între timp s-au schimbat mult lucrurile, mai toţi jucătorii care au reuşit promovarea eram la început, pentru mulţi, ca şi pentru mine, a fost o primă experienţă Divizia A.

Rep.: Este o surpriză pentru tine faptul că Pandurii a ajuns acum să se lupte pentru cupele europene?
B.T.: Dacă mă întrebaţi asta cum 2 ani, cu siguranţă aş fi spus că da. Însă acum nu mai e deloc o surpriză. Plus că Pandurii joacă acum un fotbal foarte frumos, poate cel mai frumos din Liga 1, după Steaua şi Petrolul. Părerea mea e că ar merita să joace în Europa.

Rep.: Care crezi că a fost cel mai valoros jucător care a evoluat până acum la Pandurii?
B.T.: Pentru mine Chiricheş este jucătorul numărul unu care a trecut pe la Târgu Jiu. Are valoare şi a demonstrat deja asta. Vlad Chiricheş mi se pare un jucător mai complet decât Maxim.

Rep.: Dar cel mai bun antrenor care a trecut pe la Târgu Jiu?
B.T.: Rămâne tot Grigoraş… Mai ales că Pustai mai trebuie să demonstreze. Petre Grigoraş a făcut dintr-o echipă mică, una mare, a format jucători de care nu mai auzise nimeni de ei până atunci. Iar rezultatele au fost aduse prin puterea grupului, una pe care o dă tot antrenorul.

Rep.: E mai dificilă meseria de antrenor decât cea de fotbalist?
B.T.: Cu siguranţă că da. Când eram în teren, dacă aveam emoţii, ele dispăreau pe parcursul jocului, în schimb, ca antrenor, durează 90 de minute emoțiile. Stai încordat până la sfârşitul partidei. Plus că răspunzi şi pentru rezultat…

Rep.: Ai rămas aproape de foştii tăi colegi de la Pandurii. Acesta a fost şi unul din motivele pentru care ai acceptat să continui pe meleagurile gorjene?
B.T.: Nu neapărat. Dar mi s-a întins o mână la Rovinari. Eram secund la Severin la Liga a II-a, dar conducerea de aici mi-a propus postul de secund şi jucător, între timp principalul Andriucă a plecat şi am preluat eu acea funcţie. Iar uşor, urşor, am prins şi experienţă şi au apărut şi rezultatele.

Rep.: Care ar fi visul tău ca antrenor?
B.T.: Îmi doresc enorm de mult să cresc în valoare, să ajung cât mai sus. Nu, nu mă gândesc să ajung pe afară, dar dacă s-ar putea, aş vrea ca într-o bună zi să antrenez o echipă din Liga 1. Ştiu, e foarte greu, dar şi cu puţină şansă şi cu multă muncă, e posibil.

Rep.: Are şanse Pandurii să devină echipa fanion a Olteniei?
B.T.: Acum chiar este, odată ce Craiova nu mai există. Doar Pandurii a mai rămas o formaţie de top şi mă gândesc că toată lumea vorbeşte acum doar de această echipă. Craiova, îmi pare rău, dar este deja de domeniul trecutului…

Visează la primul meci din Europa al Pandurilor

 „Cu siguranţă  că aş avea şi eu emoţii dacă Pandurii ar ajunge în cupele europene. Că doar am fost pe acolo, am trecut pe la Pandurii… Ştiu ce înseamnă Pandurii”.

 Trofin, „un familist norocos”

 Aşa cum pentru mulţi din fenomenul sportului rege, activitatea sportivă este adeseori pe primul plan, pentru alţii familia înseamnă poate cel puţin la fel de mult. Este şi cazul lui „Bobi” Trofin, cel care se consideră „un familist norocos”. Cu atât mai mult, cu cât Trofin jr. încearcă să calce pe urmele seniorului: „Eu unul mă consider un familist norocos. Familia mereu m-a sprijinit până acum, plus că m-a făcut să mă adaptez mai bine la viaţa printre olteni. Iar familia mea înseamnă soţia şi băieţelul de 10 ani. Sincer, eu aş vrea să ajungă şi el tot fotbalist, dar va fi doar alegerea lui, chiar nu l-aş forţa vreodată să facă asta. Acum e la grupa 2003 de la Energia Rovinari şi evoluează ca fundaş central. Eu i-am zis deja că e destul de greu să ajungă fotbalist profesionist, aşa că va trebui să fie mai mult decât o pasiune pentru el, deci multă muncă şi seriozitate. Deocamdată eu sunt mulţumit că face sport. Orice sport, nu mă intersesează, doar să facă un sport, măcar pentru el”, mărturiseşte „Bobi” Trofin.

www.sportingorj.ro