A venit rândul unui alt fost pandur să se destăinuie pentru „Sport în Gorj”. Mijlocaşul Adi Popescu îşi rememo­rează trecutul, însă rămâne ancorat în prezent, mai ales atunci când vede la lucru noua echipă a Pandurilor încearcând marea performanţă. Când vine vorba despre viitor, Adi Popescu îşi doreşte două lucruri. Să vadă Pandurii în cupele europene şi să antreneze într-o buni zi echipa de fotbal gorjeană.

 Alin Peptan

Reporter: Dacă ar fi să compari Pandurii de pe vre­mea ta şi echipa de acum, care ar fi prima ta remarcă?

Adi Popescu: Păi, în pri­mul rând, s-au schimbat mul­te, acum e vorba de un alt fotbal. E vorba despre jucători mai tineri, noi eram mai cu experienţă, eram la începuturile din Liga 1 şi era mai greu… Iar ce­rinţele de perfor­manţă erau cu totul altele. Văd însă acum cea mai bună echipă care a avut-o Pandurii vreodată.

Rep.: Crezi că ai fi avut loc în lotul lui Petre Grigoraş de acum?

A. P.: Eu zic că 100% aveam loc. Pentru că se joacă pe jos, nu se pune accent pe gabarit, ci pe disiciplină tacti­că, pe jocul ofensiv şi cum îi mai zicem noi, pe „alergătu­ră”. Şi, mai ales, se acordă o libertate de exprimare jucăto­rilor pe faza ofensivă. Iar eu, cel puţin atunci când eram în formă maximă, aş fi dat orice să joc într-o asemenea ochipă care se plia pe stilul meu.

 „Dacă nu era acea accidentare, poate aş fi jucat mai mult în Liga 1…”

 Rep.: Referitor la capitolul regrete, al tău cam care ar fi acela?

A. P.: Că am jucat prea puţin în Liga 1. Şi acum îmi aduc aminte cu regret că dacă nu era acea accidentare, poa­te aş fi avut mai multă şansă. Nu că aş fi ajuns mare fotba­list, dar cu siguranţă aş fi apu­cat să joc mai mult la acest nivel. Aşa, a contat foarte mult ghinionul avut şi care efectiv m-a scos din circuit.

Rep.: Apropos de acea accidentare, ai trecut peste „coşmarul” Alexa?

A. P.: Deja l-am iertat. Poate că aşa a fost să fie. O perioadă am fost supărat, eram foarte grav acci­dentat, aveam 32 de ani şi suferisem o dublă fractură de tibie şi pero­neu… Dar, până la urmă i-am spus-o şi lui, nu cred că a vrut. Chiar recent am vorbit din nou cu el pentru că ne-am întâlnit la scoala de antrenori. Deci e un capitol în­cheiat. Puţin mai trist, dar în­cheiat.

 ”Sunt îndreptăţiţi să spere la ce nu au sperat vreo­dată”

 Rep. : Mulţi dintre foştii tăi colegi s-au arătat surprinşi la ce s-a întâmplat sezonul acesta în Liga 1. Tu cum vezi Pandurii în acest moment?

A. P.: Sincer, nu ştiu cât de mult e surpriză şi cât nu este. Dar un lucru e sigur, Pandurii sunt în cea mai bună direcţie acum. La rezultatele pe care le-au avut, cel puţin anul ăsta sunt îndreptăţiţi să spere la ce nu au sperat vreo­dată. Pentru că s-a format un grup bun, omogen, au un an­trenor valoros şi cred că e şi liniştea financiară la mjloc fără de care nu e posibilă perfor­manţa. Adică să visezi depar­te.

Rep.: Deci să înţelegem că ar fi posibilă o surpriză nu­mită cupe euro­pene la finalul sezonului?

A. P.: Este foarte posibil, dar la jocul pe care l-au practi­cat, pentru că exceptând ulti­mele etape, jucăm cel mai frumos fotbal din Liga 1, deci nu ar fi chiar o surpriză să prindem la final un loc în Europa. Dar, vedem la final, mai sunt etape multe de ju­cat şi returul poate schimba la fel de mul­te. Trebuie să realizăm că a ajunge în cupele europene nu e deloc uşor, ba chiar foarte greu. Cred, totuşi, că e po­sibil. Important va fi să stai la un nivel foarte ridicat, să ţi rit­mul, să nu uităm că sunt echi­pe mai puternice şi ca lot, şi financiar. Iar pentru noi e mu­sai să stăm acolo, printre ei.

 „… e cel mai bun antre­nor pe care l-a avut Pandurii”

 Rep.: Pentru tine, ca fost jucător la Pandurii, ce ar în­semna o asemenea perfor­manţă a echipei gorjene?

A. P.: De departe ar fi în primul rând o mândrie. Ar în­cepe o cu totul altă direcţie pentru că pretenţiile cresc atunci când ajung acolo, sus.

Rep.: Crezi că Târgu Jiul ar fi pregătit pentru un aseme­nea salt?

A. P.: De ce nu? Aşa cum au fost Vasluiul, Urziceniul, de ce să nu vină Pandurii? Şi, drept vorbind, să nu uităm că acest în oraş mic există deja 3 echipe la nivel de prim eşalon, iar una dintre ele, handbalul, a ajuns deja acolo, în competiţi­ile europene. Iar în ceea ce priveşte lumea de aici, sper ca şi publicul să fie alături de echipă. Şi când va fi mai greu şi cand va fi mai puţin bine… Oltenii sunt oameni ex­traordinari, îmi aduc aminte că şi la Divizia C veneau 2-3 mii de oameni la meciuri. Iar acum, când sunt rezultate şi lumea vorbeşte aşa de frumos de noi, ar fi pă­cat să nu fim în primul rând noi, cei de acasă, alături de echipă.

Rep.: Cât la sută crezi că i se datorează lui Petre Grigoraş rezultatele panduri­lor din ultima vreme?

A. P.: Păi e clar, la rezulta­tele pe care le are, dânsul cred că e cel mai bun antre­nor pe care l-a avut Pandurii. Deci asta spu­ne totul. Mai ales că fi­losofia lui ca antrenor priveşte în mod di­rect jocul spectacol.

Rep.: Când ai de gând să pui ghetele în cui şi să urmezi meseria de antrenor?

A. P.: Eu mă simt încă bine, nu mă pensionez… Fotbalul nu se lasă aşa, mai ales dacă joci mai uşor, mai bătrâneşte, cum o fac eu acum. Sincer, e o plăcere pentru mine să mai pot juca şi cât timp e plăcere, mai stau. Cât n-o mai fi, mă las. Iar la fizicul meu sper să mai stau vreo 2-3 ani, pentru că nu am pus în plus decât 2 kg pe mine. După aceea, evident că mă voi îndrepta către meseria de antrenor. Ideal ar fi ca într-o bună zi să ajung să antre­nez la Pandurii, ar fi cel mai frumos vis. Poate ne va veni şi nouă rândul, că odată luam numai de la Craiova, pe vii­tor să mai luăm şi de la Târgu-Jiu…

 www.sportingorj.ro