Grigoraş: „Dacă batem şi pe Chiajna, nu-mi mai trebuie niciun cadou!”
/ 14 noiembrie 2012 In PanduriiPetre Grigoraș va împlini pe 15 noiembrie 48 de ani, vârstă la care tehnicianul Pandurilor recunoaște că are alte dorințe pe care le vrea îndeplinite dcât la 17 ani.
„Sincer, îmi doresc foarte mult să fiu sănătos, atât eu, cât şi băieţii. Că doar eu nu mai sunt la 17 ani, când îmi doream să fac 18 ca să devin bărbat! Sunt major de mult, din păcate pentru mine, acum mai capăt un an în plus, mai îmbătrânesc…”, spune Grigoraș despre cum așteaptă aniversarea celor 48 de ani. În ceea ce privește cadourile, ele sunt așteptate și acum, dar și în iarnă: „Pot să spun că un prim cadou a venit deja, a fost acea victorie de la Braşov pe care mi-am dorit-o atât de mult… Iar dacă reuşim să batem şi pe Chiajna, nu-mi mai trebuie niciun cadou. E bine că prima dorinţă mi s-a îndeplinit deja şi am şters acea săptămână neagră”, spune Grigoraș despre primele cadouri. Cele mai importante sunt însă așteptate în intersezon, și sunt legate tot de Pandurii: „Cel mai „scump” cadou ar putea să vină de sărbători, odată cu Moşul. Mi-aş dori să fac ceva cumpărături reuşite. Am discutat deja problema transferurilor, sper ca cei din conducere să înţeleagă că e nevoie de ceva jucători din iarnă. Sunt convins că dacă vor ceva mai mult, mai serios de la această echipă, vor trebui să facă un efort în plus şi să ne mai aducă nişte jucători. Chiar am încredere că se va rezolva pentru că până acum au fost oameni serioşi şi s-au ţinut de cuvânt. Pentru a avea şi o bancă puternică, nu doar o echipă frumoasă…”.
După câteva zile de pauză, jucătorii au revenit la antrenamente, așa că și Grigoraș va munci de ziua sa, însă va găsi și timp pentru o masă și o bere cu elevii săi: „Cert este că o să-mi sărbătoresc ziua de naştere prin muncă. Acum o sa fac şi eu cinste la băieţi şi la ceilalţi cu o masă, o bere, dar nu prea mult de mâncat şi de băut pentru că după aceea revenim la program şi nu pică bine. De regulă nu-mi sărbătoresc ziua, nu prea sunt genul…”, a mai declarat antrenorul Pandurilor.
www.sportingorj.ro
LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE D-LE GRIGORAS. NOI SUPORTERII, VA SUNTEM RECUNOSCATORI PT. CE ATI FACUT PT. ECHIPA PANDURII TG-JIU.
LA MULTI ANI D-LE PROFESOR.SA VA DEA DUMNEZEU MULTA SANATATE SI PUTERE DE MUNCA.MULT BINE ATI ADUS FOTBALULUI GORJEAN SI NU NUMAI.OAMENI CA DV. CU UN CARARCTER ALES , MAI RAR AU TRECUT PRIN TG JIU.SUNTETI PE VECIE IN VITRINA DE ONOARE A FOTBALULUI GORJEAN SI AL SPORTULUI DIN TAAR ASTA.D-UL CONDESCU SA AIBA GRIJA SA NU PIARDA UN ASEMENEA CARACTER SI OM DIN PEISAJUL CLUBULUI PANDURII.INCA ODATA VA MULTUMIM CA ATI VENIT IN TG JIU.
LA MULTI ANI SI MULTA SANATATE!
La Multi Ani d-le profesor ,sanatate si inspiratie pt o performanta unica la tg-jiu…