După Energia Rovinari, o altă echipă de primă ligă, Pandurii Târgu Jiu a participat la aniversarea a 20 de ani de L.P.S.
Pandurii i-au onorat pe cei de la Liceul cu Program Sportiv cu prezența la aniversarea a 20 de ani de la înființare. Chiar dacă Petre Grigoraș a lipsit, restul echipei s-a prezentat in corpore la sala L.P.S. pentru a oferi materiale promoționale și un show fotbalistic. Doar 10 jucători de Liga 1 s-au dezechipat pentru a da replica unei selecționate a Liceului, restul rămânând pe bancă. Printre cei prezenți la eveniment s-au aflat și foștii elevi ai L.P.S., Pleașcă, Avramescu și Rada, dar numai ultimul a și evoluat.
Galeria L.P.S. și-a făcut din plin datoria așa cum s-a întâmplat și la jocul cu CS Turnu Severin, 2-2, când 300 de elevi ai Liceului i-au susținut pe băieții lui Grigoraș.
Pandurii au terminat învingători meciul cu selecționata L.P.S., scor 7-5, dar în final pe teren au fost copleșiți de cei mai mici fotbaliști care au marcat de două ori fără replică.
Acțiunea a fost una memorabilă pentru copii care au avut ocazia nu numai să-și întlnescă idolii, dar să și joace împotriva lor într-un meci, fie el și demonstrativ.
www.sportingorj.ro