RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pregătiți și pentru penaltiuri

/ 31 octombrie 2012

Ca orice meci de cupă ce se dispută într-o singură manșă, și meciul dintre Pandurii și Dinamo poate fi decis de loteria penaltiurilor, una pentru care gorjenii spun că sunt pregătiți.

Chiar dacă Maxim a ratat de la punctual cu var în ultimul meci de campionat, cel pierdut la Constanța, scor 0-2 cu Viitorul, antrenorul secund Marian Dinu spune că jucătorii pe care-I antrenează sunt gata să facă față și unei astfel de provocări: „Sperăm să trecem peste eşecul de la Constanța. Nu e timp să plângem. Luăm în calcul şi o loterie a penaltiurilor. Dar ar fi rău pentru că luni avem un nou meci. Sper să gestionăm bine situaţia”, a declarat Dinu, care se gândește și la partida următoare de campionat a gorjenilor, cea cu CS Turnu Severin.

Secundul Pandurilor mizează și pe un aport adus de public, care să-i ajute în confruntarea cu Dinamo, deși se îndoiește că stadionul va mai fi populat la același nivel ca la partida cu Steaua, de vină fiind și vremea, dar și rezultatul de la Constanța: „Ne dorim să ne calificăm. Aş vrea un stadion plin, dar nu cred. Meciul se joacă la ora târzie, mai e şi frig. Sper ca publicul să treacă peste supărarea înfrângerii de la Constanţa şi să fie alături de băieţi. Nu tot timpul iese cum vrem…”, a încheiat Marian Dinu.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.