RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș acuză schimbarea programului: „La noi luarea la mișto e pe primul loc”

/ 18 octombrie 2012

Criticată vehement și de conducerea clubului, schimbarea programării meciului de campionat dintre Viitorul Constanța și Pandurii a fost comentată și de tehnicianul echipei gorjene.

„Este o totală lipsă de respect față de club. Probabil vom lua și noi atitudine. În Germania se face programul pentru tot sezonul și nu se schimbă. Dacă ar fi vorba de echipa națională sau de echipe angrenate în cupele europene, care să reprezinte România, ai mai înțelege, că se face în interes național, pentru o bună reprezentare. E a treia oară când ni se schimbă programul. Poate se consideră că este prea bine pentru Târgu Jiu… Sau, poate, e mai interesant meciul dintre Astra și Severin…”, sună acuzațiile lansate de Petre Grigoraș, care consideră că această modificare de program reprezintă un atac îndreptat împotriva echipei sale: „Ne-am interesat și nu televiziunile au schimbat programul, ci și ele l-au schimbat în funcție de aceste modificări. Ce să menajăm la Constanța? Pentru noi ambele competiții sunt la fel de importante pentru noi. Dar, se pare că alții nu vor să fie importante… La noi luarea la mișto e pe primul loc. E plictisitor și jenant să mai discutăm această situație”, a încheiat antrenorul pandurilor.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.