Stagiul pandurilor din Austria a debutat cu surprize neplăcute pentru gorjeni. Petre Grigoraş este nemulţumit de calitatea terenului de antrenament şi speră ca organizatorii cantonamentului să rezolve rapid problema.
“Terenul de antrenament este execrabil şi sper să se rezolve şi situaţia asta. Vă spun că terenul de antrenament de la Târgu Jiu e mult mai bun ca acesta. E vorba de plăcerea de a juca, iar pe un astfel de teren nu putem vorbi de aşa ceva. Efectiv îţi e frică de entorse”, a declarat Grigoraş.
Nici ţeapa încasată de la Arsenal Kiev, care nu s-a mai prezentat la amicalul programat marţi, nu i-a picat bine lui Grigoraş. „Să faci 110 kilometri dus şi alţi 110 întors pentru un amical pe care să nu-l joci nu te poţi simţi bine. Noi şi arbitrii am ajuns acolo, iar, în loc să joci, să faci un antrenament nu e chiar în regulă. E o situaţie neplăcută, şi am zis să nu pierdem ziua am făcut un antrenament acolo. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva până acum. Nu mai am nici o siguranţă că nu vom păţi la fel şi în viitoarele meciuri. Eu sper să nu se repete pentru că atunci ar fi grav. Şi ce siguranţă să ai când eşti rugat să joci, pentru că eu nu vroiam să luăm meci amical încă de-a doua zi de la venirea în Austria, dar am fost de acord”, a spus Grigoraş.
Deşi se află de trei zile în Austria, Pandurii nu are încă lotul complet. Ibeh şi Matulevicus au ajuns cu întârziere, iar Viera este aşteptat în zilele următoare. “Problema e că jucătorii au venit pe rând în cantonament, nu ştiu sigur care e treaba cu vizele. Am auzit că şi la Rapid au fost aceleaşi probleme”, a mai afirmat tehnicianul.
www.sportingorj.ro