Energia a mai pierdut unul dintre oamenii cu care în sezonul trecut a reușit pentru a doua oară în istoria clubului să intre în play-off-ul Diviziei A de baschet masculin, Adrian Guțoia alegând Mediașul.
„În principiu rămân la Târgu Jiu. Nimeni nu pleacă de la mai bine!”, au fost cuvintele lui Adrian Guțoaia cu puțin înaintea finalului de campionat, după frumoasa victorie a Energiei în fața celor de la BC Mureș Târgu Mureș, succes care a trimis echipa gorjeană în play-off. Timpul a șters însă amintirea acelui moment frumos și Guțoaia a ales să plece de la Energia pentru un contract mai bun la Mediaș, pentru un proiect mai răsunător, dar care, cu siguranță, nu poate să-i ofere șansa de a juca minutele pe care le-ar fi prins în tricoul Energiei.
Antrenorul Energiei, Slobodan Nikolic, a declarat că este o pierdere, dar trebuie să fie acoperită: „Ca și plecarea lui Porter Troupe, și cea a lui Guțoaia este o pierdere, dar sunt sigur că o putem compensa prin transferurile pe care le vom face. Ne pare rău că au plecat, dar vom merge mai departe și fără ei”, a spus tehnicianul plav.
www.sportingorj.ro
In ritmul asta , la anul o sa avem iar o echipa slaba, o sa aduca nikolic niste sarbi de ai lui petarde ca facem si noi un lot…si iar o sa fie trist
Pana acum avem doi plecati din primii sapte. Fata de altii as putea spune ca stam bine. Asteptam noii veniti.