Jucătorul pe care Pandurii l-a adus în această vară pentru a încerca să compenseze într-un fel pierderea lui Mihai Pintilii a fost adus pe o sumă derizorie de clubul gorjean.
Alin Ignea, mijlocașul care a evoluat în ultimul sezon în tricoul celor de la UTA, aparținea de fapt celor de la Auto Timișoara, club cu care gorjenii s-au înțeles destul de ușor. „Am semnat cu Ignea pe o perioadă de 4 ani şi pot să vă spun că pe o sumă foarte convenabilă pentru noi, 10.000 de euro. Jucătorul nu era al echipei UTA Arad, era de fapt împrumutat până pe 30 iunie de la Auto Timişoara şi ne-am înţeles astfel cu formaţia bănăţeană”, a declarat președintele executiv al Pandurilor, Eugen Pîrvulescu.
Oficialul Pandurilor spune că transferul lui Ignea este o șansă de care jucătorul trebuie să profite, în cazul în care antrenorul Petre Grigoraș va considera după pregătirea de vară că nu este încă pregătit pentru a face pasul spre liga I luându-se în considerare și împrumutul său la o altă echipă: „Este clar că încercăm să găsim soluţii pentru postul de închizător, după plecarea lui Mihai Pintilii. Acum, totul va depinde doar de Ignea dacă merită să joace sau nu la Pandurii, mingea e doar la el… Noi l-am monitorizat, este un tânăr de mare perspectivă, domnul Grigoraş nu l-a văzut, dar a primit referinţe bune despre acest jucător. Va fi foarte greu să-l înlocuim pe Pintilii, pentru că este un salt de la Liga a II-a la Liga I, dar dacă Ignea va dovedi personalitate, se va pregăti cum trebuie, nu văd de ce nu ar putea constitui o soluţia viabilă la Pandurii pentru sezonul următor. În mod sigur va face parte din lotul de pregătire al verii, după aceea vom lua o decizie dacă va rămâne sau va fi împrumutat”, a mai spus Pîrvulescu.
O soluție de viitor pe același post ar putea fi și Alexandru Dan, internațional under 19 al României, jucător care a evoluat la Mureșul Deva și care este în atenția Pandurilor.
www.sportingorj.ro