Pandurii este în lupta pentru locul șase, loc aflat în imediata apropiere a granzilor și a locurilor ce duc în Europa, alături de gorjeni fiind în această luptă înscrise alte trei echipe, U Cluj, Oțelul și Astra.
„Pentru locul şase se bat vreo patru echipe, şi Astra se bate acolo pentru că e o echipă bună. Mai sunt 15 puncte în joc, e grea lupta pentru locul 6. Favorite suntem noi, Oţelul şi U Cluj, dar avem şi un program greu, jucăm la Galaţi, apoi cu Vaslui, mergem la Rapid, echipe care se bat la titlu. Mai avem şi cu Petrolul şi Chiajna”, a declarat Grigoraș evașuând parcursul echipei sale până la atingerea acestui țel, cel de a încheia pe locul șase acest sezon de Liga I.
Primul popas pe care trupa lui Grigoraș trebuie să-l facă în drumul spre locul 6 este cel de la Galați, campionii fiind în continuare o nucă tare, mai ales pe propriul teren, în ciuda tuturor problemelor ce s-au abătut asupra echipei de la malul Dunării: „Oţelul e greu de învins pe teren propriu. Doar CFR şi Steaua au câştigat acolo. O victorie acolo ar fi o surpriză mare şi plăcută. Ca să poţi să câştigi acolo trebuie să joci la capacitate maximă şi să ai şi şansă. E o echipă care primeşte greu meci, cu apărare solidă, jucători de contraatac buni, vârfuri de atac bune, mijloc bun, pe care îl cunosc bine. O echipă solidă cu experienţă, chiar dacă nu trec printr-un moment favorabil ne va fi greu. Va fi un meci foarte dificil. Doar forma de moment şi şansa pot să stabilească ceva. După clasament Oţelul e favorită, pornesc cu prima şansă. Fotbalul îţi oferă surprize plăcute şi neplăcute. Am fost favoriţi cu Sportul şi nu am câştigat, iar la U Cluj aveam şansa a doua şi am câştigat!”, a mai precizat antrenorul Pandurilor.
www.sportingorj.ro
grig uita meciul cu sportul si hai sa jucam acelasi fotbal in continuare, bafta