Adrian Rusu și-a reluat pregătirile cot la cot cu colegii și speră ca în curând să poată juca din nou în liga I după o perioadă de pauză forțată de accidentarea suferită în iarnă în Antalya.
Fundașul gorjenilor a strâns în acest sezon 14 meciuri în tricoul Pandurilor deși pornea ca a doua variantă atât pentru postul de fundaș dreapta, acolo unde cu prima șansă era cotat Pleașcă, dar și pentru cel de fundaș central dreapta, acolo unde concura cu Viera, însă problemele avute de Pleașcă l-au trecut în prima linie pe partea dreaptă până la accidentarea din Antalya. Rămas fără fundaș dreapta de meserie în Antalya, Grigoraș a apelat la seviciile lui Ungurușan, jucător cu care se va lupta Rusu pe această poziție până la finalul acestui sezon, revenirea lui Pleașcă urmând a fi amânată, cel mai probabil, pentru sezonul viitor.
Dacă Rusu este complet refăcut și se antrenează normal, cu echipa, Alexandru Vlad, își amână revenirea după accidentarea suferită în meciul cu Voința Sibiu. Fundașul stânga „inventat” de Grigoraș după plecarea lui Grecu se antrenază deocamdată tot separat și este puțin probabil ca el să fie refăcut 100% pentru meciul de la Ploiești cu Astra.
www.sportingorj.ro