RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Lista indisponibililor la Pandurii

/ 29 martie 2012

Pentru partida cu Steaua, Petre Grigoraș are o listă destul de lungă cu jucători pe care nu se poate baza din diverse motive.

O pierdere importantă este cea a lui Vlad, jucătorul de bandă stânga nefiind refăcut după accidentarea suferită în prima repriză a meciului cu Voința: „Nu vom putea conta pe Vlad, acea lovitură primită în meciul cu Sibiu a fost urâtă. Nu are nicio şansă să se refacă la meciul cu Steaua”, a anunțat Grigoraș, care a făcut cunoscut și faptul că un alt jucător de la Pandurii, după Tătaru, a făcut rubeolă: „Şi Roberto Dumitru va lipsi. Îşi revenise, dar l-au atacat bubele şi are rubeolă… O săptămână trebuie să stea acasă, ar fi fost o soluţie pentru noi”, a mai spus tehnicianul Pandurilor.

Lista absenților de la meciul cu Steaua, care îi cuprinde și pe mai vechii accidentați Pleașcă, Băcilă și Rusu, este completată de Cardoso, trimis pe o perioadă nedeterminată la echipa a doua, și de noul atacant transferat de gorjeni, Tamboura nefiind încă legitimat. În privința atacantului din Mali, Grigoraș spune că oricum nu ar fi fost în vederile sale pentru acest meci: „Tamboura nu e legitimat. Aşteptăm să fie legitimat, și să-l mai și vedem puţin. Nu s-a antrenat vreo 2-3 săptămâni. Liga 1 nu e campionat de curtea şcolii, joci cu Steaua nu cu Avântul Căiţi să poţi să faci experimente”, a mai declarat Grigoraș.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.