Anul 2011 a fost unul care a confirmat calitățile mijlocașului Dan Nistor la Pandurii Târgu Jiu, tânărul jucător adus de la Internațional Curtea de Argeș în urmă cu un an și jumătate impunându-se în echipa lui Grigoraș, dar și în localitatea natală, la Rucăr.
Nistor este mulțumit de realizările sale din 2011, an care i-a adus și o mare surpriză la Rucăr: „Am avut parte de un an bun și de unele surprize. În urmă cu puțin timp am fost făcut cetățean de onoare în Rucăr, la mine acasă! A fost o surpriză mare și înseamnă foarte mult pentru mine. Vor fi niște avantaje de care voi profita acolo. Mi s-a dat un teren pe care voi face o casă și la care voi avea unele facilități. E o zonă foarte frumoasă, acolo îmi voi petrece vacanța, cu familia, acasă”, a declarat mijlocașul Pandurilor.
Anul 2011 a însemnat pentru Dan Nistor, la Pandurii, 32 de meciuri jucate în Liga I, în mare parte din postura de titular, partide în care a reușit să înscrie de două ori.
www.sportingorj.ro