RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Băcilă s-a întâlnit cu colegii de la Pandurii la Făgăraș

/ 16 noiembrie 2011

Aflat în drum spre Slănic Moldova, unde va avea un mini cantonament în această perioadă, lotul Pandurilor a avut parte de o întâlnire emoționantă cu colegul lor, Cosmin Băcilă.

Accidentat grav la meciul cu Steaua, Cosmin Băcilă a fost operat și va reveni pe teren abia la finalul acestui sezon, el fiind în această perioadă acasă, la Făgăraș. Colegii de echipă au programat o întâlnire cu Cosmin Băcilă, care i-a așteptat la ieșirea din oraș pentru a schimba câteva cuvinte cu cei cu care până acum câteva săptămâni împărțea vestiarul: „Ne-am îmbrățișat. A fost și bucurie și puțină tristețe. Mi-a fost dor de ei și la această întâlnire am trăit un sentiment pe care nu-l întâlnești mereu”, a declarat, pentru www.sportingorj.ro, Cosmin Băcilă.

Jucătorul de bandă al Pandurilor spune că recuperarea sa merge bine: „Mă simt din ce în ce mai bine și aștept să treacă timpul. Mai trebuie să aștept până se sudează perfect oasele pentru a nu avea apoi probleme. Am făcut programarea pentru recuperarea pe care o voi face la Roma, dar eu mă pregătesc zilnic și aici pentru a îmi păstra forma fizică”, a mai declarat Băcilă.

Parcursul Pandurilor din acest sezon este văzut de Băcilă drept unul bun, care putea fi însă chiar mai bun: „Puteam fi și mai sus, dar asta este. Acum trebuie să fim foarte atenți pentru că abia acum începe greul. Apar aceste accidentări, îmi pare extrem de rău ce i s-a întâmplat și lui Pleașcă și sunt alături de el, dar și suspendările, și aceste absențe se simt în jocul echipei”, spune fotbalistul Pandurilor. În legătură cu viitoarea partidă a gorjenilor, Băcilă spune că Pandurii pleacă cu șanse egale cu cele ale vasluienilor: „La meciul de la Vaslui consider că avem 50% șanse de a câștiga. Nu cred că e mult când spun 50%. Până la urmă, noi suntem deasupra lor în clasament. Absența lui Adailton este foarte importantă la ei, mai importantă decât cele ale lui Papp sau Yero Bello”, a completat Cosmin Băcilă.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.