RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii, revelaţia primei părţi a campionatului

/ 18 octombrie 2011

Antrenorul celor de la Gaz Metan Mediaş, Cristi Pustai, a recunoscut că s-a pregătit special pentru meciul cu Pandurii cunoscând forţa ofensivă extraordinară a echipei gorjene şi capacitatea acestora de a domina orice echipă din Liga I.

Cristi Pustai a declarat că trupa lui Grigoraş este în acest moment revelaţia campionatului: „Pandurii are 18 puncte şi uşor putea să mai aibă 5 din celelalte două etape anterioare şi atunci, cu 23 de puncte şi eu aş numi-o revelaţie. Dacă astăzi am fi câştigat am fi fost egali cu revelaţia campionatului. Distanţa de la agonie la extaz şi invers este mică”, a declarat Pustai.

Petre Grigoraş este de acord cu Pustai, numai că ţine să precizeze că este vorba doar de începutul sezonului: „Suntem revelaţia începutului de campionat. Şi eu cred asta, dar până la sfârşitul campionatului mai sunt 24 de etape. Multe al dracu… Rămânem realişti şi încercăm să tratăm fiecare partidă foarte, foarte serios şi sperăm să obţinem rezultate bune”, a declarat antrenorul Pandurilor.

www.sportingorj.ro

 

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.