RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Planul lui Viera este simplu: „Şase puncte şi calificare mai departe în Cupă”

/ 11 octombrie 2011

Singurul integralist din lotul Pandurilor din acest sezon, ivorianul Ousmane Viera, spune că poziţia echipei gorjene putea fi mai bună, că nu crede în ghinion şi că victoriile în următoarele trei partide sunt obligatorii.

Fundaşul de abanos la Pandurilor, Ousmane Viera, spune că ascensiunea echipei gorjene se datorează în special muncii depuse la antrenamente: “Am lucrat mult de am ajuns la acest nivel. Sunt mulţumit de jocul echipei. Acum e bine că suntem pe 6, dar puteam fi mai bine, puteam să avem mai multe puncte dacă băteam pe Astra aici şi Târgu Mureş”, a declarat internaţionalul ivorian.

Deşi, nu de puţine ori, punctele pierdute au fost puse pe seama ghinionului avut, Viera spune că nu acesta decide soarta meciurilor: „În fotbal nu trebuie să vorbeşti de ghinion. Trebuie să dai totul până la minutul 100. Pentru mine nu există ghinion în fotbal. Dacă nu bagi mingea în poartă, asta este… Nu este ghinion nici cu accidentările, e doar coincidenţă. Şi la Milan, Real sau Manchester se accidentează jucătorii”, a mai declarat jucătorul Pandurilor.

Despre programul pe care Pandurii îl are în campionat şi în cupă în următoarea perioadă, Viera este cât se poate de tranşant: „Pentru mine sunt victorii obligatorii. Şase puncte şi calificare mai departe în Cupă”, a declarat cel pe care Grigoraş îl strigă „Neluţu” la antrenamentele Pandurilor.

www.sportingorj.ro

 

 

 

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.